Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Şase astronauţi vor “ajunge” pe Marte, astăzi


Åžase astronauți, închiși de opt luni într-o replică a unei navete spațiale aflată într-un laborator din Moscova, vor ajunge fictiv pe Marte, astăzi, în cadrul unui program de si-mulare a zborului către planeta roșie, într-o misiune a cărei durată totală este de un an și jumătate. Programul Marte-500 a debutat pe 3 iunie 2010, la Institutul de cercetări medicale și biologice (IBMP) din Moscova: șase voluntari, cu vârstele cuprinse între 26 de ani și 38 de ani, trăiesc într-o izolare totală de restul lumii, în condiții foarte apropiate de cele prezente la bordul unei navete spațiale care ar zbura către Marte. Astronauții s-au împărțit în două grupuri în momentul în care capsula, compusă din cinci module, a simulat intrarea pe orbita planetei Marte, pe 2 februarie. Trei astronauți s-au instalat în mo-dulul de coborâre care va ajunge pe planeta roșie, iar ceilalți trei au rămas în modulul principal, ce are o lungime de 20 de metri și un diametru de 3,6 metri. Sosirea pe Marte, prevăzută a avea loc astăzi, în jurul orei 10.00 GMT, va fi transmisă pe un ecran uriaș la Centrul rus pentru controlul zborurilor spațiale (TSUP) din Moscova , unde au fost deja invitați numeroși savanți și jurnaliști. După o călătorie în spațiu de 250 de zile – timpul pentru a ajunge pe Marte plecând de pe Terra – columbianul Diego Urbina, rusul Aleksandr Smolevski și chinezul Wang Yue vor „coborî” pentru prima oară pe planeta roșie. Vor urma alte două „ieșiri”, pe 18 februarie, respectiv 22 februarie.

***

Timp de aproximativ o lună, ei vor simula o serie de activități științifice și viața de zi cu zi a unui echipaj pe Marte , într-un modul special construit pentru a imita scoarța marțiană, iar apoi se vor alătura celorlalți trei membri ai echipajului – francezul Romain Charles și rușii Sukhrob Kamalov și Aleksei Sitev. Cei șase vo-luntari din acest proiect științific – trei ingineri, un medic, un chirurg și un fizician – vor efectua „toate sarcinile ca și cum ar fi o misiune reală” , a declarat Jennifer Ngo-Ahn, coordonatoarea proiectului Marte-500. Misiunea s-a derulat fără probleme până în prezent, „însă, pe parcursul unui zbor adevărat către Marte, vor exista multe alte provocări cărora trebuie să le facem față, cum ar fi gravitația și radiația”, a precizat aceeași sursă. IBMP și Agenția spațială europeană (ASA), coorganizatoare ale experimentului, vor să studieze efectele izolării, absenței luminii naturale și a aerului proaspăt asupra orga-nismului uman, ca și restricțiile în pri-vința contactelor umane la care vor fi supuși astronauții care vor zbura într-o bună zi pe Marte, chiar dacă nicio expediție de acest gen nu este prevăzută deocamdată pentru următorii 20-30 de ani.

***

Cei șase voluntari vor avea zilele organizate în trei părți egale: o treime pentru lucru și experimente științifice, o treime pentru relaxare în modulul de stocaj – în care un compartiment este dotat cu o mică sală de sport și cu o saună – și o treime pentru odihnă și somn. În cazul apariției unor probleme de sănătate, consultațiile pot fi efectuate în modulul medical care permite izolarea unui membru al echipajului. Dacă unul dintre voluntari decide să abandoneze, experimentul va continua ca și cum acel membru al echipajului ar fi murit. Comunicarea dintre membrii echipajului și echipa tehnică din centrul de comandă și cu familiile lor se face prin e-mail, iar mesajele trimise ajung la destinație cu o întârziere de 40 de minute, pentru a simula cât mai bine condițiile reale de transmitere a acestor mesaje. Revenirea pe Terra este prevăzută pentru sfârșitul lunii noiembrie, după o călătorie de întoarcere care va dura 240 de zile. Anul trecut, alți șase voluntari au si-mulat un zbor de 105 zile în spațiu, acesta fiind primul experiment ce a permis studierea comportamentului uman în vederea unei viitoare misiuni către Marte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?