„Cel mai bun leac pentru fiecare, în încercările noastre, este suferința mai mare a semenilor noștri; este suficient să ne gândim la ea. Vrei ca rugăciunea ta să fie din inimă, ca să fie bine primită de către Dumnezeu? Fă din durerea semenului tău durerea ta, chiar și un oftat din inimă pentru aproapele tău va aduce roadă bună. Înștiințarea dumnezeiască a primirii rugăciunii este mângâierea divină pe care o simte omul după rugăciune. Bucuria pe care o simte omul când primește o binecuvântare materială este o bucurie omenească. În timp ce bucuria pe care o simte atunci când dăruiește ceva este divină. Bucuria dumnezeiască vine prin dăruire”, spunea Cuviosul Paisie Aghioritul.
Mântuirea noastră se realizează în Hristos pentru că El se dă, se oferă, se jertfește pentru noi. Deci mântuirea este bazată pe darul vieții Sale. Din iubire, Dumnezeu Tatăl a dat pe Fiul Său ca tuturor celor ce cred în El să li se dea înfierea, iar acesta este bunul cel mai înalt ce ni l-a dat Dumnezeu. Iar ca să fim fii ai Celui Prea Înalt trebuie să ne îngrijim să ducem o viață cumpătată și să urmăm exemplul Mântuitorului și al tuturor sfinților săi. Aceștia ne-au dat modele de urmat în drumul nostru prin lumea aceasta pentru ca la final să ne învrednicim să fim părtași și noi, nevrednicii, la bucuria mântuirii, care este trăirea întru Hristos Dumnezeu. Credința curată, smerenia, iubirea, simplitatea, buna cuviință sunt calități pe care trebuie să le avem noi, cei care credem în Hristos-Cuvântul Întrupat. « Zis-a un bătrân: de este cineva cinstit și lăudat de oameni mai mult decât măsura lui, unul ca acela de mult bine se lipsește. Iar cel ce nu este nici cât de puțin cinstit și lăudat de oameni aici pe pământ, acela va fi proslăvit de Domnul Dumnezeu în cer ». Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: spune-mi mie, părinte, oare, ce ar face cineva vrând să-și poată câștiga lui smerenia? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului. Åži cel ce va vrea să câștige smerenia, acela pururea să se sileasca să-și deprindă firea sa în a-și vedea numai ale sale greutăți și păcate și a le cunoaște, a se mâhni, a se defăima și a se îngriji pentru dânsele. Iar păcatele altora să nu le ispitească, nici să osândească pe nimeni din frați. « Altădată, zis-a un bătrân: să nu cumva să gândești vreodată în gândul tău că tu ești mai silitor și mai nevoitor spre faptele cele sufletești decât ceilalți frați, și că mai mult postești și că te ostenești, ci smerește-te cu darul lui Hristos și cu dragoste nefățarnică la toți frații, ca să nu cazi în duhul mândriei și așa să-ți pierzi osteneala. Căci scris este: cel ce i se pare că stă, să se păzească să nu cadă. Ci cu dragostea să fii ca și cu sare îndulcit pururea către fratele tău ». Pentru ca mintea și inima să fie sfințite, omul trebuie să respingă gândurile viclene. Să se silească simplu și smerit și să lupte cu dăruire. Gândurile curate au o putere duhovnicească mai mare decât orice asceză, post ori veghe pentru cei care luptă pentru păstrarea curățeniei lor sufletești și trupești. La începutul vieții duhovnicești, luptătorul alungă gândurile rele prin studiu duhovnicesc, rugăciune continuă și asceză cu dăruire. După aceea vin, singure, numai gândurile bune. Mai târziu și gândurile bune se opresc și omul simte un gol, după care primește lumina divină. Cea mai grea dintre bolile epocii noastre sunt gândurile deșarte ale laicilor, care aduc stresul. Tratamentul îl dă numai Hristos prin liniștea sufletească și prin veșnicie; este suficient ca omul să se căiască și să se îndrepte spre Hristos. Cu cât oamenii se îndepărtează de viața firească, simplă și se îndreapta spre lux, cu atât crește în ei neliniștea sufletească. Cu cât crește politețea lumească, cu atât se pierd simplitatea, bucuria și zâmbetul omenesc, cele firești.
„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu!”
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?”.”Åži cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Åži vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.”
