Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ziua pensionarilor surzi, sărbătorită la Focșani


Membrii Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR) – Filiala Focșani au sărbătorit, zilele trecute, cea de a III-a ediție a „Zilei pensionarilor surzi”.  Astfel, pensionarii cu deficiențe de auz s-au întâlnit la Restaurantul „Casa Rustică”, unde entuziasmul, voia bună, dansul și dorul de distracție au transformat evenimentul într-o reușită totală. 
Potrivit celor spuse de Violeta Cernat, asistent social al Filialei, scopul petrecerii a fost acela de a răsplăti fidelitatea membrilor surzi, „de a le arăta că sunt respectați și pentru a le îndulci bătrânețea, fiind persoane în vârstă acestea au avut prilejul de a se reîntâlni și socializa. Bucuria a fost exprimată prin zâmbete și dansuri. Pentru seniorii ANSR – Filiala Focșani a fost și un moment prin care s-a exprimat recunoștința, admirația și susținerea de care au parte, deoarece au fost persoane importante în societate, de-a lungul vieții lor”.
    Evenimentul a fost organizat de Tănase Popoiu, membru al filialei, împreună cu voluntarul Radu Bîrsa, președintele Filialei surzilor Focșani a ANSR, care au avut grijă ca petrecerea să fie animată cu surprize, ca de exemplu tort și artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?