Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Învăţătoare acuzată de agresiune


O învățătoare de 62 ani, care predă la Åžcoala cu clasele I-VIII Biliești, este acuzată de rudele unei eleve că ar fi lovit copilul și i-ar fi adresat injurii. Adriana Ciotea, o învățătoare cu o experiență de cel puțin 40 de ani, probabil că s-a săturat de meseria de dascăl, care înseamnă înțelegere și dragoste pentru copii. Aceștia susțin că îi terorizează și că le adresează cuvinte jignitoare. Învățătoarea neagă acuzațiile.

Deși ar trebui să dea dovadă de răbdare și înțelegere, învățătoarea Adriana Ciotea pare că își pierde cumpătul din mai nimic. Gina Sasu, o elevă de 13 ani, din clasa a V-a, care are nevoi speciale, susține că în data de 11 ianuarie a.c. ar fi fost lovită și insultată în fața colegilor de învățătoare. Asta deși Adriana Ciotea nu-i mai este învățătoare din septembrie 2010, când a trecut la ciclul gimnazial.
Insultele gratuite adresate copilei nu   s-au oprit însă aici, copila fiind lovită cu palmele peste față de învățătoarea Adriana Ciotea. Atitudinea cadrului didactic a revoltat-o pe mătușa Ginei. „Este a doua oară când se întâmplă așa ceva în acest an școlar. Cu toate că învățătoarea nu are ore la clasa fetei, a venit în clasă și a făcut aceste lucruri. Gina vine acasă plângând din cauza acestei doamne învățătoare. Nu este la prima abatere de acest fel, însă părinții nu au curaj să spună pe nume lucrurilor, deoarece le este teamă să nu aibă copiii de suferit la note. Am depus eu plângerea la școală pentru că mama fetei are probleme și este săracă, iar mie îmi este milă de acest copil, care are deficiențe”, a spus, revoltată, Oana Ghilea, mătușa copilei lovite de învățătoare.
Eleva agresată spune că învățătoarea, care ar fi trebuit să îi fie ca a doua mamă, s-a dovedit a fi, în timp, un coșmar. Gina Sasu mărturisește că s-a săturat de atitudinea învățătoarei, care și-a făcut un prost obicei din a o umili și a o lovi. „Învățătoarea a venit în clasă, m-a tras de păr și mi-a mai dat și două palme peste față. Am început să plâng. Din clasa I mă bate, numai cu mine are ce are. Am spus mamei acasă și a spus că va veni la școală, dar nu a mai venit. A venit mătușa”, a precizat Gina Sasu, eleva agresată de învățătoare. La rândul său, mama copilei, Lăcrămioara Sasu, povestește că fiica sa a ajuns să aibă coșmaruri din pricina comportamentului brutal al învățătoarei. Femeia spune însă că nu vrea să vorbească despre toate aceste lucruri de teamă că învățătoarea   s-ar putea mânia și mai tare pe copii. „Mulți părinți se plâng că dânsa bate copiii, dar nu spune nimeni nimic, ne este frică să vorbim, să nu aibă copiii de suferit la note. A fost bătută din clasa I fata, mereu îi spune că nu este îmbrăcată cum i-ar plăcea ei, dar eu nu tră-iesc în lux. Suntem oameni simpli, muncim cu ziua”, a adăugat Lăcrămioara Sasu, mama fetei.

Învățătoarea, victima unui șantaj

Chiar dacă vocile care o incriminează pe învățătoare, cum că ar avea o atitudine agresivă cu elevii, sunt multe, Adriana Ciotea are o poveste cu totul diferită. Ea spune că este o victimă a presiunilor făcute de… elevi. Femeia, care are o activitate la catedră de 40 de ani, susține că în spatele acestor acuze aduse de elevi stau oameni care ar vrea să îi păteze cariera, acum, la final. Adriana Ciotea se va supune totuși anchetei interne, care a demarat deja, și speră să iasă basma curată. „Nu s-a întâmplat nimic pe data de 11 ianua-rie. Eu sunt învățătoarea care a pregătit-o foarte mulți ani pe această elevă. Ancheta la nivel de școală este în derulare, eu declar că nu sunt vinovată și că sunt victima unei răzbunări. După 40 de ani de carieră, vine o elevă și mă acuză de așa ceva. Mai mult nu am ce să declar”, a spus învățătoarea Adriana Ciotea. Dacă în urma anchetei, colegii de catedră o vor găsi vinovată, învățătoarea Ciotea se poate alege, în cel mai fericit caz, cu o mustrare scrisă. Nu este exclus ca învățătoarea să se trezească cu salariul dimi-nuat cu 15%, dacă se va dovedi că spusele elevilor nu sunt invenții.

Învățătoarea agresivă, anchetată de șefi

Legea Drepturilor Copilului interzice ferm violența și umilirea elevilor. Åži legile din sistemul educațional sancționează aspru atitudinea violentă a cadrelor didactice în relația cu elevii. Conducerea școlii spune că a luat la cunoștință de acest incident, iar în cazul în care acuzele elevei se vor adeveri, va lua măsurile ce se impun. „S-a depus o sesizare în acest sens la secretariat pe data de 19 ianuarie. Acolo sunt trei pagini scrise despre acest incident, petrecut la noi în școală. Ne-am întrunit în Consiliul Profesoral și am numit comisia formată din cinci profesori pentru a analiza cazul. Pot spune că elevii din clasă mi-au spus că a tras-o de păr pe fată, dar urmează să vorbim și cu doamna învățătoare. În câteva zile vom definitiva ancheta. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat la noi în școală”, a precizat Violeta Gri-gorică, directoarea Åžcolii din Biliești.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?