Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Dată afară de fostul soţ


Jana Palade și Neculai Popa, din Mărășești, au ajuns în fața instanței păncene din cauza neînțelegerilor provocate de imobilul în care sunt nevoiți să trăiască și după divorțul pronunțat în primăvara anului trecut. Exasperată că bărbatul o împiedică să intre în partea de casă obținută în baza unei hotărâri judecătorești, Jana Palade a apelat la sprijinul magistraților. Cu ocazia cercetărilor, s-a aflat că nu este prima dată când instanța trebuie să soluționeze un conflict apărut între cei doi.

În toamna anului trecut, Neculai Popa a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru că a intrat cu forța în casa în care Jana Palade se mutase cu chirie după ce a părăsit domiciliul conjugal.
„Eu nu mai am absolut nimic de împărțit cu el.I-am zis de nenumărate ori să mă lase în pace, să-mi trăiesc viața în liniște, dar nu înțelege”, i-a spus Jana Palade judecătorului. Femeia a precizat că a apelat la justiție deoarece, după partaj, fostul soț nu a respectat hotărârea prin care i se atribuise o parte din casă. „Pe 5 octombrie 2010, am venit împreună cu executorul judecătoresc pentru a intra în posesia camerelor din imobilul situat pe strada Vasile Alecsandri. Tot atunci, cu un zid din BCA, am blocat o ușă care făcea legătura cu încăperile ce i-au revenit fostului soț și am înlocuit yala de la intrare. Am revenit după câteva zile, când am constatat că nu mai puteam pătrunde în casă, pentru că ușa de la intrare fusese blocată din interior”, a declarat ea. Femeia a mai aflat că, în lipsa ei, fostul soț l-a chemat pe Gabriel Hozac, zis „Boschetarul”, pe care l-a plătit să dărâme zidul despărțitor, construit în prezența executorului judecătoresc, după care a schimbat încuietorile și blocat ușa de la intrare cu ajutorul unui dulap. „Mi-a zis că doamna îi datorează niște bani că trebuie să intre în camerele ei. Nu am dărâmat tot zidul, am dat jos doar trei rânduri de cărămizi. După ce am pătruns în interior, Neculai Popa mi-a zis să pun un dulap în dreptul ușii de acces în imobil. Ulterior, am refăcut zidul și am plecat”, a explicat, în calitate de martor, Gabriel Hozac. Jana Palade a mai povestit că, pe 15 octombrie, când a venit iar acasă pentru a monta stâlpii de beton necesari gardului pe care intenționa să-l construiască, fostul soț nu a mai lăsat-o să intre nici în curte, iar pentru a o îndepărta, bărbatul a lovit-o în cap cu o piatră.

„Mi-a furat banii de înmormântare!”

Neculai Popa nu a negat acuzațiile fostei soții, dar a precizat că nu a fost de față când femeia a fost pusă în drepturi de executor. „Pe mine m-a luat Poliția și m-a dus la sediu. Ei au rămas în urmă și au făcut ce au vrut. Am venit exact la sfârșit, când am semnat procesul-verbal”, a explicat el. Neculai Popa a confirmat și fapta de lovire, pentru care a avut și o explicație. „Vroia să mă fotografieze și atunci am aruncat spre ea cu pământ, nu cu o piatră, că doar știe că noi nu avem pietre în curte. Eu nu în ea am vrut să dau, ci în aparat”, s-a justificat bărbatul. Neculai Popa a mai spus că nu ar fi avut această atitudine dacă, anterior, femeia nu i-ar fi sustras economiile. „Mi-a furat banii pe care îi strân-sesem pentru înmormântare, adică 100 de milioane de lei vechi”, a declarat el.
Jana Palade le-a spus magistraților că nu-și dorește altceva decât să-l convingă pe fostul soț să-i recunoască dreptul de a locui în casa la ridicarea căreia a contribuit și ea. „Înainte de divorț, am plecat de acasă doar cu două genți de haine. Nu am vrut decât liniște. Consider că partajul a fost corect și că, în urma acestuia, fostul meu soț a rămas cu tot ce-i trebuie: lucruri, camere, bucătărie, baie. I-am zis că mai sunt și alte femei în lumea asta, împreună cu care să-și trăiască viața. Pe mine să mă lase în pace. La vârsta mea, cred că e normal să mă bucur de casa pentru care și eu am muncit”, a concluzionat Jana Palade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?