Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Consiliul Judeţean – Moş Crăciun pentru o familie săracă


O familie săracă din Călimănești a primit, ieri, daruri din partea reprezentanților Consiliului Județean. Valentina Sprânceană are paisprezece copii,cărora nu le putea oferi nici cadouri și nicio masă normală de acest Crăciun. Familia Sprânceană a adus zeci de mulțumiri  președintelui Marian Oprișan, care nu i-a uitat în prag de sărbători, pe cei aflați la nevoie.

O familie foarte numeroasă din Călimănești, care trăiește într-o baracă din carton de la marginea localității, a primit ieri cadouri din partea Consiliului Județean și a președintelui instituției, Marian Oprișan. Valentina Sprânceană are paisprezece copii. În câțiva metri pătrați, locuiesc aproape douăzeci de suflete, căci unii dintre copii s-au căsătorit. Baraca aparține primăriei și pentru a locui în ea plătesc chirie. Numai soțul Valentinei lucrează pentru a întreține puzderia de copii, care pe zi ce trece cresc și au nevoie de tot mai multe lucruri. Copiii Valentinei sunt toți școlarizați și au note bune. Ei sunt mândria casei și zâmbetele lor umplu golul lăsat de lipsurile materiale.
În prag de sărbători, femeia spune că nu și-ar fi permis să le cumpere nimic nou copiilor, cu atât mai puțin cadouri din partea Moșului. În timp ce alți copii de vârsta lor se îngrămădesc să împodobească crengile stufoase ale bradului, micuții Valentinei nu au nici brad și nici speranța că Moșul pe care nu l-au văzut nici anul trecut, va veni în acest an. Åži totuși, Moș Crăciun, simțind din ceruri dorința unor suflete curate de a primi un cadou cât de mic de sărbători, a transmis acest gând reprezentanților Consiliului Județean, care nu au rămas reci la nevoile celor aflați la greutate. Marian Oprișan a aflat de traiul familiei Sprânceană și i-a trimis daruri, așa că va avea pe masa de Crăciun și carne de porc, pui, portocale, dulciuri și câte ceva de îmbrăcat pentru copii. Mulțumirile și urările de sănătate pentru binefăcătorul lor nu au mai contenit minute bune, bucuria unei căciulițe noi sau a unei portocale fiind nemărginită. Zeci de ochi l-au țintuit ieri pe Dan Ocheșelu, trimisul Consiliului Județean la familia necăjită, pe care l-au rugat să-i transmită toate urările de bine lui Oprișan. 
Valentina le pregătise ieri copiilor, turte. Teancul de lipii probabil că era insuficient pentru câte guri se pun la masă odată. Au curent electric, dar de aparate electrocasnice sau un televizor nici nu se poate vorbi, deoarece copiii sunt singura bogăție a familiei. Pentru ei, tatăl lor merge la muncă. Salariul este de 500 de lei, o sumă neînsemnată în comparație cu nevoile. Crăciunul acesta însă, le este mai luminat și mai plin de căldură, pentru cu alături de turte vor avea pe masă, cu siguranță, și sărmăluțe sau o friptură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?