Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Părinţii au învăţat cum să-şi educe copiii


Mai mulți părinți, ai căror copii învață la Liceul „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, au primit certificate de apreciere la începutul acestei săptămâni, în cadrul ineditului proiect „Cum să devenim părinți mai buni”. Zece părinți au învățat de la specialiști cât de importantă este răbdarea în relația cu copiii, cum pot fi calmi chiar și în situații limită, dar și cum pot fi rezolvate eficient conflictele între copii  și adulți. Acest curs a reprezentat un element de noutate în viața comunității locale, după cum spun coordonatorii proiectului, care s-au arătat mulțumiți de conștienciozitatea de care au dat dovadă părinții pe durata cursurilor. Părinții au învățat că pot deveni prietenii cei mai buni ai propriilor copii, dacă înainte de a-i mustra le vorbesc frumos și cu calm și încearcă să le înțeleagă do-rințele înainte de a-i critica sau certa. „Scopul acestui curs a fost informarea și educarea părinților asupra importanței educației copilului și să sprijine acei părinți deosebiți care doresc să fie mai buni. Educația parentală se adresează tuturor categoriilor de părinți, fără excepție, vizând activitatea resurselor parentale intrin-seci, mărirea competențelor, abilităților și stabilește noi legături cu alți părinți”, a declarat Vasile Tarciniu, coordonatorul proiectului „Cum să devenim părinți mai buni”.  Tot pentru a veni în sprijinul părinților, la Liceul „Duiliu Zamfirescu” din Odobești s-a discutat foarte mult „Ghidul părintelui ca instrument de lucru pentru mame”. Cursurile s-au derulat în mod interactiv, prin intermediul unor videoproiectoare, pentru ca părinții să nu își piardă interesul, atâta vreme cât temele abordate în cadrul cursurilor le vor fi extrem de utile în relația cu ai lor copii. Cu certificatele de apreciere la dosar, părinții pot spera măcar ca pe viitor să se înțeleagă mai bine cu odraslele lor, iar educația lor să nu mai fie un proces atât de anevoios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?