Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Cei care transmit deliberat virusul HIV, identificaţi


Virusologii au putut demonstra științific faptul că două persoane, implicate în două procese diferite din SUA, au transmis deliberat virusul HIV mai multor parteneri sexuali, conform unui studiu pu-blicat luni, transmite AFP.
În primul astfel de caz este acuzat Anthony Eugene Whitfield, iar procesul a început din 2004, iar în al doilea caz acuzatul este Philippe Padieu, din mai 2009.
Cei doi bărbați sunt acuzați că au răspândit voluntar virusul HIV mai multor partenere sexuale cu care au întreținut relații neprotejate. Studiul publicat luni demonstrează că este posibilă identificarea sursei contaminării prin analizarea evoluției retrovirusului atât la gazdă cât și la persoanele contaminate de aceasta. Această metodă, denumită analiză filogene-tică, constă în căutarea organismelor părinți printr-o analiză genetică. În aceste două cazuri, această metodă a permis identificarea originii virusurilor respon-sabile de infecții, în pofida faptului că virusul HIV suferă mutații foarte rapid.
Virusul HIV suportă numeroase mutații la o singură persoană în interval de timp de câteva luni. ‘În cazul unui individ seropozitiv nu există doar o singură tulpină ci o populație de tulpini virale pentru că virusul HIV suferă mutații tot timpul, producând noi particule virale’, explică Dr. Michael Metzker, profesor la Facultatea de Medicină Baylor din Texas (sud), unul dintre coautorii acestui studiu. ‘Însă în momentul infectării se manifestă un fel de piedică genetică iar aceasta face ca doar o tulpină sau două să se transmită’, a mai adăugat el precizând că 75% dintre cazurile de infecții au la origine o singură tulpină virală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?