Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Verifică-ţi plămânii gratis!


Începând de astăzi și până vineri, vrâncenii care doresc să afle capacitatea de respirație a plămânilor sunt așteptați la cabinetul de pneumoftiziologie al Spitalului TBC din Focșani pentru    a-și face testul de spirometrie. Această testare nu necesită costuri, fiind gratuită și se desfășoară cu ocazia Zilei  Mondiale a Spirometriei, sub deviza „Gândește-te și la plămânii tăi! Fă-ți o spirometrie!”.
Spirometria este folosită pentru diagnosticul și monitorizarea bolilor plămânului cum ar fi astmul, bronșita cronică, emfizemul, fibroza pulmonară. Este o metodă neinvazivă și foarte precisă de apreciere a funcției pulmonare și este, de asemenea,  utilizată pentru a vedea cât de bine acționează medicamentele administrate pentru probleme respiratorii. Spirometria reprezintă una dintre cele mai utilizate metode de către medicii specialiști români pentru depistarea precoce a bolilor pulmonare. Această testare face parte dintr-un șir de evenimente desfășurate în lumea întreagă, în cadrul Campaniei „Anul Internațional al Plămânului”, ce are ca scop sensibilizarea opiniei publice referitor la bolile pulmonare și testare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?