Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Bani insuficienţi pentru spitale


În urma unei rectificări bugetare, CJAS Vrancea a primit fonduri pe care le va direcționa către spitalele cu datorii. Trei spitale din județ vor primi fonduri pentru plata arieratelor. Acestea sunt Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, Spitalul Municipal Adjud și Spitalul Orășenesc Panciu. „Ca urmare a rectificării bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fondurile alocate Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea au fost suplimentate, pentru spitalele din județul Vrancea, cu 23.124,54 mii lei, astfel încât să se plătească datoriile acestora, înregistrate peste termenul de scadență și neachitate până la data de 30 iunie 2010, în ordinea cronologică a înregistrării lor” a declarat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CJAS Vrancea.
Unitățile spitalicești au acumulat datorii încă din 2007, în fiecare an suma datorată crescând. În urma procesului verbal de constatare a sumelor de plată ale spitalelor, încheiat de comisia mixtă DSP Vrancea – CAS Vrancea, au fost stabilite și fondurile necesare acoperirii obligațiilor de plată. Potrivit procesului verbal, cea mai mare sumă va fi primită de Spitalul Județean, în conturile acestuia urmând să intre 16.716,18 mii lei. Datoriile unității sunt însă mult mai mari. Restanțele depășesc 22 de milioane de lei, o parte importantă din acestea fiind acumulată după data de 30 iunie. Directorul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, doctorul Nicolae Moise, a declarat că din data de 30 iunie și până în prezent, Spitalul Județean a acumulat datorii de peste 5,3 milioane de lei, însemnând servicii medicale, materiale sanitare și medicamente, utilități și contribuții la bugetele asigurărilor sociale. El a adăugat că și aceste datorii trebuie plătite tot de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin intermediul CJAS, dacă Ministerul Sănătății dorește ca această unitate medicală să fie preluată de Consiliul Județean. „Consiliul Județean va hotărî dacă spitalul va fi descentralizat. Rămâne să vedem și câte datorii vor rămâne după ce vom achita o parte dintre ele, cu fondurile pe care le vom primi. Banii nu o să ajungă, pentru că ele acoperă doar datoriile pînă pe 30 iunie, dar de atunci au mai intervenit cheltuieli”, a declarat Nicolae Moise, managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani.
Spitalul municipal Adjud are obligații de plată totale de 6.180,06 mii lei, iar Spitalul Orășenesc Panciu, 228,28 mii lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?