Rata sărăciei a crescut în România cu cinci procente în perioada 2005 – 2008, în care a fost înregistrată creștere economică, România fiind printre statele care cheltuie cel mai mic procent din PIB cu protecția socială, potrivit unei analize făcute de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Potrivit datelor prezentate, ieri, de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), 23 la sută din populația României trăia în sărăcie relativă în 2008, față de 21 la sută în Bulgaria, 20 la sută în Spania, Lituania și Grecia, 19 la sută în Marea Britanie, Estonia și Italia sau nouă la sută în Cehia.
„Rata sărăciei după transferuri sociale a crescut în perioada 2005-2008 de la 18 la 23 la sută”, a precizat Ancuța Vameșu, de la FDSC.
Din analiza făcută rezultă că România este unul dintre statele membre UE care cheltuie cel mai mic procent din PIB (12,8 la sută) cu protecția socială față de media UE de 25,2 la sută, ponderea cheltuielilor în acest domeniu scăzând în perioada 2005-2008 de la 13,2 la 12,8 la sută.
De asemenea, pentru servicii în domeniul protecției sociale sunt alocate doar 0,26 la sută din fonduri, restul fiind pentru prestații (50,09 la sută pentru copii în familie sau în plasament, 9,97 pentru persoane cu handicap, 21,57 pentru ajutoare de încălzire și 7,76 pentru familie).
Ancuța Vameșu a precizat că și cheltuielile de ocupare sunt mici, numai 0,037 la sută din PIB fiind cheltuit cu servicii de ocupare, de cinci ori mai puțin decât media europeană de 0,193 la sută în 2007.
„România cheltuie de trei ori mai mult cu măsurile pasive decât cu cele active față de media europeană care este de 2,16 ori”, a mai spus reprezentanta FDSC.
Potrivit datelor centralizate, în prezent există furnizori de servicii sociale acreditați în 998 de localități din România, distribuția teritorială a acestora fiind inegală. Doar 31 la sută din localitățile din România au un serviciu social acreditat.
Potrivit FDSC, printre punctele slabe ale sistemului de protecție socială se numără lipsa unei corespondențe, din punct de vedere calitativ și cantitativ, între resursele materiale și umane disponibile și necesarul de servicii adaptate nevoilor beneficiarilor, fragmentarea sistemului de servicii sociale la nivel central, printr-o construcție instituțională autonomă, pe categorii de beneficiari sau măsuri care nu încurajează serviciile integrate dar și lipsa de experiență, la nivel local, în redactarea documentelor strategice și a unui management performant.
De asemenea, suprapunerile de responsabilități între structurile de la nivel local, resursele financiare insuficiente pentru susținerea dezvoltării și diversificării serviciilor sociale, administrarea ineficientă a fondurilor existente sau inconsecvența și lipsa de continuitate în furnizarea resurselor pe termen lung constituie alte minusuri pentru sistemul de protecție socială.
Scade ponderea ONG-urilor în furnizarea de servicii
Potrivit FDSC, ponderea ONG-urilor ca furnizor de servicii este în scădere, acesta fiind unul dintre efectele politicilor care au încurajat dezvoltarea unor servicii de stat, finanțate integral din surse publice în cadrul autorităților publice locale.
„În timp ce în 2006 ONG-urile reprezentau 73,8 la sută dintre furnizorii acreditați, în 2010 ele mai reprezintă doar 48,7 la sută. ONG-urile furnizează 25 la sută dintre serviciile alternative de protecția copilului din România. Numărul organizațiilor care au organizate astfel de centre și servicii a crescut constant în perioada 2000-2007, în anul 2008 înregistrând prima scădere, dar ponderea ONG-urilor în rândul furnizorilor de astfel de servicii scade”, se arată în analiza FDSC.
ONG-urile deservesc 41 la sută dintre beneficiarii de servicii de îngrijire și asistență la domiciliu în fiecare lună prin surse proprii de finanțare și peste 58 la sută dintre vârstnici.
În plus, organizațiile neguvernamentale au costuri per beneficiar de până la cinci ori mai mici față de furnizorii finanțați din bugetele locale. Printre cauzele care au dus la scăderea numărului de ONG-uri și a serviciilor oferite se numără faptul că sursele de finanțare externă au scăzut odată cu încheierea programelor de pre-aderare și a facilităților de tranziție cu fonduri UE dar și că sursele publice de finanțare sunt modeste.
În plus, fondurile structurale nu reprezintă o alternativă viabilă pentru organizații și serviciile lor, majoritatea nefiind activități elgibile pentru POSDRU deși combaterea excluziunii sociale este una din dimensiunile explicite ale Fondului Social European.
Potrivit FDSC, în România dezvoltarea serviciilor sociale a avut loc ca răspuns la necesitatea dezinstituționalizării și a rezolvării problemelor majore ale unor grupuri vulnerabile (copii abandonați, persoane cu handicap) iar diversificarea și extinderea serviciilor lor a fost unul din factorii cheie care au determinat dezvoltarea serviciilor sociale și conexe.
„În majoritatea statelor europene în ultimii 30 de ani sistemele au fost regândite cu reducerea costurilor și proprietății publice asupra serviciilor, extinzând participarea furnizorilor privați și posibilitățile beneficiarilor de a alege. În România s-a realizat în mare parte dezinstituționalizarea dar, cu dezvoltarea unui aparat de stat cu bugete în creștere în ultimii ani (înainte de criza), care nu dă posibilitatea beneficiarilor să aleagă și nu încurajează implicarea furnizorilor privați”, arată FDSC.
