Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Ion Iliescu: În urma inundaţiilor, se va impune declanşarea unor anchete în silvicultură


Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, susține că, în urma inundațiilor repetate cu care s-a confruntat România, se va impune declanșarea unor anchete, eventual parlamentare, asupra situației din silvicultură și luarea de măsuri severe pentru a stopa defrișările.
„Lucrurile trebuie abordate cu profesionalism și în perspectivă, nu sub imperiul emoțiilor și nu «pompieristic». Gospodărirea apelor țării este un domeniu esențial pentru economie și pentru viața oamenilor. Ea trebuie să se afle în centrul atenției guvernanților și autorităților locale, asigurând și continuitatea necesară în urmărirea problemelor ca și stabilitatea personalului de specialitate, a profesioniștilor cu experiență și cunoștințele necesare”, a precizat Iliescu, ieri, într-o postare pe blogul personal.
Președintele de onoare al PSD consideră că inundațiile cu care se confruntă țara noastră sunt pe de o parte efectul unor fenomene meteorologice extreme, ca urmare a schimbărilor climatice evidente pe care le cunoaște Planeta, dar și efectul unor acțiuni ale oamenilor.
„În special este vorba de efectele defrișărilor masive de păduri, urmare mai ales a privatizării pădurilor. Atât pe versanții Carpaților Orientali (în județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea), cât și în unele județe din Ardeal s-au produs defrișări masive. Pădurea a fost și este principalul protector al versanților și un puternic factor atenuator al formării de torenți și de viituri pe râurile de munte”, a susținut Iliescu.
Potrivit acestuia, după inundațiile repetate din ultimii ani, se va impune și o actualizare a programelor de amenajare hidrotehnică a râurilor interioare și a Dunării, pentru atenuarea efectele negative ale acestor fenomene extreme, care se manifesta tot mai frecvent.
„Pentru aceasta trebuie apelat la specialiștii pe care îi mai avem și stabilite obiectivele prioritare care să fie promovate în anii viitori, apelând și la fondurile oferite pentru astfel de programe din partea Uniunii Europene”, a menționat Ion Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?