Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Victor Ponta: PSD pregăteşte un nou model social şi economic pentru România


Președintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, spune că PSD va propune un nou model de societate pentru România, care să fie valabil pentru următorii 20 de ani. „Este absolut necesar, undeva, în anii următori, un nou model social și economic pentru România, un model pe care PSD îl va propune. (…) Sunt absolut convins că România nu mai poate funcționa mult timp în sistemul actual și atunci PSD, sub o conducere a unei noi echipe, este obligat să vină în anii următori cu un nou model de societate”, a declarat, la Cluj-Napoca, Victor Ponta.
Președintele PSD s-a întâlnit, vineri, la invitația fostului negociator șef al României cu UE, Vasile Pușcaș, cu profesori universitari din Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, ocazie cu care au fost dezbătute o serie de chestiuni privitoare la proiectul social-democraților.
„Este o echipă interdisciplinară – de la ingineri, economiști, sociologi, politologi, juriști -, care vrem să dăm această percepție și acest proiect de societate, nu de partid, nu de grup, nu de individ. Este o formulă societală, care va avea în vedere evoluția pieței, dar care va avea în mod sigur o finalitate socio-economică prin exercițiul guvernării, nu neapărat al puterii”, a precizat Vasile Pușcaș.
Victor Ponta a explicat că este necesar un astfel de proiect constructiv și că trebuie lăsate în urmă campaniile negative.
„Până anul trecut inclusiv, toate campaniile electorale au fost pe vot negativ. (…) Cred că este o șansă uriașă – tocmai pentru că suntem într-o criză fără precedent în ultimii 20 de ani – faptul că, în 2012 – 2014, epoca Traian Băsescu se va încheia și atunci este obligația atât a PSD, ca partid de stânga, probabil și a PNL, ca singur partid de dreapta, – dar nu e treaba mea – să vină cu niște modele de construcție, nu doar anti-Băsescu. Să vină și să pro-pună românilor un nou model de societate; noi vom propune un model de societate pe principiile de stânga, care înseamnă impo-zitare diferențiată, un stat puternic care să controleze excesele din economie, păstrarea tuturor categoriilor defavorizate în cercul social și nu excluderea lor”, a afirmat Victor Ponta.
El a mai spus că acest nou model trebuie să funcționeze 10 – 20 de ani, „după ce nu va mai fi Traian Băsescu” și că pentru elaborarea lui apelează nu doar la colegii din conducerea executivă, „ci și la oameni care au expertiza profesională și un pic mai multă obiectivitate și detașare”.
„Acest model de societate, care să fie finalizat în 2011, va fi un model de societate conectat la ceea ce se întâmplă în Europa. În acest moment, România nu mai are nicio legătură cu UE decât formal”, a mai spus Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?