Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Simpozion pentru lectură


Elevii vor fi ajutați să îndrăgească lectura, în acest sens fiind organizat un simpozion. „Un canon numit lectură” este titlul simpozionului național organizat și găzduit de Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” în perioada 21 – 22 mai, în scopul de a-i stimula și încuraja pe liceeni să citească cât mai mult. Acest simpozion va fi organizat pe mai multe ateliere de lucru, dintre care amintim dezbateri, lucrări științifice și metodice de promovare a lecturii. În plus, profesorii vor fi ajutați ca, prin diverse strategii didactice, să vină în sprijinul elevilor dornici să descopere universul mirific al lecturii. Alături de Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” se vor mai implica în organizarea simpozionului național și Inspectoratul Åžcolar Județean, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Național „Unirea” și Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”. Coordonatorii simpozionului sunt inspectorul școlar ge-neral adjunct Maria Lupu, directorul Casei Corpului Didactic și profesoara Aurelia Nedelcu, cadru didactic la Colegiul Național „Al. I. Cuza”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?