Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Copiii, ameninţaţi de poliomielită


Ministerul Sănătății a trimis o adresă Direcției de Sănătate Publică prin care a cerut supravegherea cazurilor de poliomielită după ce la granița între Afganistan și Uzbekistan s-au înregistrat 128 de cazuri. În Vrancea, ca și în celelalte județe ale țării, vaccinarea a fost întreruptă pentru că nu există vaccin.
 
Sute de copii cu vârsta până la un an s-ar putea îmbolnăvi de poliomielită după ce s-a constatat că la granița între Afganistan și Uzbekistan s-au înregistrat 128 de cazuri de la începutul acestui an. Pentru a preveni pericolul, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat Ministerul Sănătății, care a tri-mis o adresă Direcției de Sănătate Publică prin care s-a cerut suplimentarea măsurilor de supraveghere pentru toate for-mele de paralizie acută flască.
Pericolul este cu atât mai mare cu cât în Vrancea, ca și în celelalte județe ale țării, programul de vaccinare al copiilor cu vârsta până într-un an a fost întrerupt după ce Ministerul Sănătății nu a mai trimis dozele de vaccin necesare. „Ni s-a trimis o adresă în care ni s-a precizat să se supravegheze cazurile de paralizie acută flască și să continue vaccinarea conform schemei de vaccinare”, ne-a declarat Carmen Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică.
De la începutul acestui an, schema de vaccinare împotriva acestei boli a fost întreruptă pentru că Ministerul Sănătății nu a mai trimis nicio doză de vaccin împotriva poliomielitei. Practic, copiii cu vârsta până la un an nu au mai fost vaccinați. „Deocamdată nu avem vaccin împotriva poliomielitei”, a precizat Carmen Gheorghiu.
Conform estimărilor este vorba despre sute de copii care, potrivit programului național de vaccinare, ar fi trebuit să fie vaccinați împotriva poliomielitei la vârsta de 2, 4, 6 luni și 1 an cu pentavaccinul care îi protejează pe micuți și împotriva difteriei, tetanosului și a tusei convulsive.

Ministerul promite că din iunie va fi vaccin

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății  procedura de licitație este în desfășurare și se va finaliza la sfârșitul lunii iunie. Între timp mămicile au intrat în panică mai ales că este o perioadă în care micuții petrec mai mult timp afară. „Personal am sunat la Direcția de  Sănătate Publică și mi s-a spus că nu există acest vaccin. I-am spus medicului că sunt dispusă să îl cumpăr dar mi s-a precizat că acest vaccin nu este unul care să poată fi plimbat în poșetă prin oraș și mi-ar trebui condiții speciale pentru a-l transporta. Am sunat și la biroul de relații cu publicul al Ministerului Sănătății, am fost direcționată către un alt birou unde timp de trei zile nu a răspuns nimeni la telefon. Sincer, mă întreb dacă acest vaccin mai este eficient dacă nu se face la timp, așa cum era prevăzut inițial”, ne-a declarat mama unui bebeluș în vârstă 6 de luni, care a sunat la redacția ziarului nostru. Po-liomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afec-tează primordial sistemul nervos central și determină uneori paralizii.
Frecvența manifestărilor severe este de 1 caz de paralizie la 200 de infecții subclinice. E cauzată de trei tipuri de poliovirusuri. Poliovirusul este un virus cunoscut mai ales prin faptul că distruge sistemul nervos, cauzând paralizie.
Cu toate acestea, cele mai multe persoane infectate cu acest virus nu au simptome, iar la celelalte acestea sunt foarte slabe. Boala apare datorită infecției cu virusul poliomielitei.
Transmiterea poliovirusului survine cel mai adesea prin traseul oral-anal, datorită neglijării spălării mâinilor sau consumului de apă și mâncare contaminate.
Persoanele infectate pot avea excreții cu viruși timp de câteva săptămâni. Perioada de incubație este de 7 -14 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?