Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Comisia Europeană este “foarte îngrijorată”


Comisia Europeană s-a declarat luni „foarte îngrijorată” de situația din nordul orașului Mitrovița, unde 100 de persoane au fost rănite în violențele izbucnite după o opera-țiune a poliției ce a vizat sîrbii care ocupau tribunalele ONU, relatează AFP. „25 de polițiști ai misiunii ONU din Kosovo (MINUK) au fost răniți”, a declarat un purtător de cuvînt al poliției kosovare, în timp ce comandamentul francez al forței NATO din Kosovo (KFOR) a anunțat că opt membri ai săi au fost răniți. Peste 80 de sîrbi au fost răniți în cursul violențelor, dintre care 15 de focuri de armă, a declarat pe de altă parte o sursă de la spitalul din Mitrovița. Focuri de armă au vizat și membrii forțelor internaționale în cursul ciocnirilor cu sîrbii, după arestarea sîrbilor care ocupau de vineri două tribunale ONU. Președintele sîrb Boris Tadici a cerut luni poliției ONU și trupelor NATO din Kosovo să nu mai recurgă la forță, după ce autoritățile internaționale i-au evacuat pe sîrbii care ocupaseră tribunale ONU în Mitrovița, relatează AFP. (NewsIn)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?