Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Nereju Bătrîn lăsat să moară de foame de cel căruia i-a dat averea


Un bătrîn din Nereju a fost abandonat de cel căruia i-a dat casa și pămîntul. Constantin Pogan are 82 de ani și în urmă cu 11 ani a hotărît să îi dea întreaga sa avere lui Macovei Crăciun pentru ca acesta să aibă grijă de el pînă la moarte. La 82 de ani, bătrînul Constantin Pogan trăiește singur într-un bordei sărăcăcios, de chirpici, care stă să se prăbușească. Din cele două cămăruțe scunde și întunecoase, doar într-una se mai poate locui, cealaltă fiind practic distrusă. Cea mai mare supărare a bătrînului este că i-a lăsat casa lui Macovei Crăciun după ce i-a promis că îl va îngriji la bătrînețe. Numai că, după ce a intrat în posesia contractului de vînzare-cumpărare cu clauză de întreținere, Macovei nu a mai trecut pe la bătrîn decît atunci cînd avea nevoie de vreo semnătură pentru serviciile sociale. Nici vorbă să-i aducă mîncare, lemne sau alte lucruri trebuincioase bătrînului. Din cauza sănătății precare, bătrînul a trebuit să se interneze, dar a fost nevoit să se ducă singur la spital deoarece Macovei nici nu a vrut să audă să-l ducă la doctor. În urmă cu un an de zile, bătrînul le spunea reporterilor noștri că singurul interes pe care Macovei îl are este terenul pe care se află casa sa. „Nu l-a interesat, nici să mă ducă la spital, nici să-mi aducă mîncare și nici să mă întrebe de sănătate. În schimb, vrea casa și bucățica de teren din jur. Abia așteaptă să mor”, a spus bătrînul Constantin Pogan. Pentru că nu mai suporta situația, bătrînul a refuzat să îi mai semneze lui Macovei Crăciun hîrtiile din care reieșea că-l îngrijește bine și a hotărît să se adreseze instanței de judecată pentru anularea actului de vînzare-cumpărare, pentru neres-pectarea clauzei de întreținere. Åži pentru a se judeca cu Macovei Crăciun, bătrînul a fost ajutat de vecini, deoarece nu are bani pentru avocați și deplasări la Focșani. Acest lucru se întîmpla în urmă cu cinci ani de zile, iar de atunci bătrînul nu a reușit să-și găsească dreptatea. „Macovei are bani să umble pe la tribunal, să plătească avocați. Iar eu nu am decît o pensie de 900 de mii. Cine să-mi dea mie dreptate în fața lui?”, se întreabă bătrînul Pogan. În sentința civilă numărul 4.646 din 30 octombrie 2007 se arată totuși că soții Macovei și-au îndeplinit obligația de a-l îngriji pe bătrîn, dar că acesta ar fi refuzat acest lucru. „Mai mult, motivele cererii principale sînt infirmate de depozi-țiile martorilor Crețu Coman și Dudu Mereuță, care au fost de față la refuzul reclamantului de a primi mîncare și lemne pentru iarnă”, se arată în motivarea hotărîrii mai sus menționate, care respinge ce-rerea formulată de bătrîn, respectiv de reziliere a contractului de vînzare-cumpărare cu clauză. Cu toate acestea, rapoartele întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) arată că Macovei nu a respectat clauza de întreținere. Dacă s-ar fi ținut cont de rapoartele înregistrate la numerele 1.742 din 25 ia-nuarie 2007 și DH 725 din 17 ianuarie 2008, realizate de DGASPC Vrancea, instanța ar fi putut afla care este situația reală în care se află Constantin Pogan. Astfel, din capitolul concluzii existent în ambele rapoarte, reiese că bătrînul Constantin Pogan „este o persoană vîrstnică, fără posibi-lități materiale care locuiește singur fără sprijin din partea rudelor (nu are copii, iar celelalte rude nu se interesează de soarta sa)”. „Locuința bătrînului prezintă un grad avansat de deteriorare necesitînd lucrări urgente de întreținere. Datorită vîrstei înaintate și a bolii de care suferă (ulcer gastric cronic) bătrînul Pogan Constantin nu se poate autogospodări. El trăiește din mila vecinilor care îl ajută să-și prepare hrana, să-și facă curățenie și să urmeze tratamentul prescris de medicul specialist. Starea de sănătate a bătrînului s-a degradat în timp, comparativ cu situația din ianuarie 2007, fapt confirmat de documentele medicale eliberate de medicul de familie”, se arată în concluziile raportului întocmit de specialiști ai Direcției Generale de Asistență Socială. Din aceste concluzii reiese că bătrînul nu este îngrijit de familia Macovei și că cei care au grijă ca bătrînul să nu moară de foame sau de frig sînt doar vecinii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?