Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Din Italia Costică Argint îşi susţine fratele în scandalul de la Partida Romilor


Certurile din interiorul filialei vrîncene a Partidei Romilor Pro Europa au avut ecou în Italia unde locuiește fostul lider al organizației, Costică Argint. După ce a citit pe Internet articolul din „Monitorul”, Costică Argint a făcut un apel la înțelepciune către romii din județ arătînd că „nu există o altă persoană care să poată deschide mai multe uși decît Mitică Argint”. Costică Argint, acum președinte al Asociației „Refugiații politici români din Italia”, a sunat ieri la redacția „Monitorului de Vrancea” pentru a face un apel către romii din județ. El a arătat că aceștia trebuie să fie prudenți, să dea dovadă de calm și să nu se lase atrași în jocurile murdare ale celor care vor să îl schimbe din funcție pe Mitică Argint. Fost lider al organizației județene a Partidei Romilor, Costică Argint a precizat că nu vrea să îl apere pe Mitică Argint, cu care nu vorbește „pentru o perioadă scurtă de timp”, însă nu vrea ca în locul lui să vină persoane nepregătite, iar schimbarea să se facă în condiții nestatutare. „Nu vreau să îl apăr pe Mitică Argint. Dacă membrii etniei romilor aduc oameni pregătiți, mai buni decît Mitică Argint, atunci el ar trebui să se retragă, însă nu înlocuit cu Negru Argint, care nu are pregătirea școlară necesară și nu este persoana potri-vită. Îi rog pe toți țiganii să dea dovadă de calm, înțelepciune și să nu se lase atrași în jocurile murdare ale unor grupuri”, a afirmat Costică Argint. Pentru acesta, adunarea de vinerea trecută de la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” a fost „o tentativă de puci”, „o lovitură de pumnal pe la spate”. „Acea ședință nu a fost statutară, nu au fost convocați președinții organizațiilor din județ. Nu poate fi decît o tentativă de puci la adresa lui Mitică Argint”, a arătat Costică Argint. În continuare, acesta i-a criticat pe cei care au cerut schimbarea lui Mitică Argint, respectiv Gabriel Păun și Negru Argint. „În ce îl privește pe Gabriel Păun, îl cunosc de cînd era copil și nu poți pune în funcție un om ignorant, care nu știe cît fac 7 ori 7. Dacă l-am jignit, accept să mă dea în judecată și să aducă documentele din care să rezulte că are 11 clase”, a spus Costică Argint amintind și de Negru Argint. „Cît privește propunerea ca președinte al filialei din Vrancea să fie Negru Argint, și el are mari pro-bleme cu studiile. Nici Mitică Argint nu are studii dar, în acest moment, este cel mai potrivit să conducă această filială. Cînd vor veni tineri cu studii, capabili, atunci Mitică Argint ar trebui să se retragă și să îi lase pe cei tineri. Partida romilor nu a început cu Mitică Argint și nici nu se va termina cu Mitică Argint. Acest post însă, trebuie ocupat de cea mai potrivită persoană care să apere interesele romilor și nu există o altă persoană care să poată deschide mai multe uși decît Mitică Argint”, a afirmat Costică Argint.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?