Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Mîine, CSM Focşani – Steaua, amicalul toamnei pe „Milcovul“


Amicalul CSM Focșani – Steaua București se va juca mîine, de la ora 15.30, pe Stadionul „Milcovul”. Înaintea partidei se va ține un moment de reculegere. Pînă la sfîrșitul acestui an, la Focșani ar putea veni și Rapid București. După ce Dinamo București a onorat în luna iulie invitația clubului CSM Focșani pentru a disputa un meci amical în orașul de pe Milcov, a venit rîndul unei alte echipe cu nume din fotbalul românesc care a acceptat invitația de a veni la Focșani. Stadionul „Milcovul” va găzdui un alt meci de gală, în care echipa de Liga a doua, CSM Focșani se va afla față în față cu Steaua București, singura echipă din România care reprezintă țara într-o competiție europeană, Liga Campionilor. Partida este programată la ora 15.30, iar un bilet de intrare va costa 5 RON. „Am promis că vom aduce pe Dinamo și Steaua la Focșani și ne vom ține de cuvînt. A venit rîndul echipei Steaua de a onora invitația noastră. Ieri am primit un răspuns din partea managerului general al Stelei, Adrian Ilie. Sînt sigur că se va umple stadionul, așa cum s-a întîmplat și în amicalul cu Dinamo. Pînă la sfîrșitul acestui an vrem să aducem la Focșani și pe Rapid București”, a spus președintele Consiliului de Administrație al grupării-fanion, Dan Dumitru. Steliștii vin în ziua meciului Ieri, conducerea echipei din Ghencea a anunțat programul echipei pe durata șederii la Focșani. Fotbaliștii vor sosi în orașul de pe Milcov mîine dimineață și vor servi masa la ora 12.00, în meniu fiind incluse mai multe delicatese: supă de pui cu tăiței, mușchi de vită, piept de pui, spaghete italiene, mușchi file, fructe, ciocolată. După masă, jucătorii se vor odihni timp de două ore la un hotel din Focșani și vor pleca spre Capitală imediat după finalul amicalului. Se va ține un moment de reculegere Înaintea partidei, fotbaliștii celor două formații vor ține un moment de reculegere. Solicitarea a venit din partea francezului Kamel Bettiche, jucătorul focșănenilor, care a pierdut zilele trecute un prieten, mort pe terenul de joc în timpul unui meci din Liga a patra din Franța. Fără cinci titulari Steaua București nu va putea alinia în amicalul de la Focșani șase jucători de bază. O parte din ei sînt convocați de selecționerul României, Victor Pițurcă pentru meciul cu Luxembourg (miercuri, 17 octombrie), din preliminariile pentru EURO 2008, iar portarul Robinson Zapata a fost convocat în prima reprezentativă a Columbiei. Astfel, italianul Masimo Perdazini nu se poate baza pe serviciile lui Petre Marin, Dorin Goian, Ovidiu Petre și Nicolae Dică.. Steaua București ar putea veni la Focșani cu următorul lot de jucători: Portari: Cornel Cernea, Cosmin Andrei Vîtcă; fundași: Emil Ducu Ninu, Pawel Golanski, Ionuț Rada, Ifeanyi Emeghara, Mihai Neșu, Bănel Nicoliță, Eugen Baciu, Valentin Bădoi, mijlocași: Eric Bicfalvi, Vasilică Cristocea, Florin Lovin, Marius Croitoru, atacanți: Valentin Badea, Victoraș Iacob, Adrian Neaga, Dorel Zaharia și Romeo Surdu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?