Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

„Mită“ şi „Ţigări“, trimişi în judecată


Procurorii vrînceni i-au trimis în judecată pe cei doi prahoveni prinși în timp ce încercau să spargă apartamentul lui Francesco Caramia, patronul unei farmacii din Focșani. Porecliți „Mită” și „Å¢igări”, Florian Valentin Grigore, 22 ani, respectiv Mihai Vasile Badea, 31 ani, au fost depistați pe 9 februarie a.c., în timp ce încercau să escaladeze balconul și apoi să pătrundă în apartamentul focșăneanului. Hoții au fost văzuți de un bărbat care a sunat la 112, iar o echipă a ajuns imediat la fața locului. „După prinderea hoților, în apropiere a fost găsit autoturismul cu care s-au deplasat la Focșani, un VW Polo, proprietatea lui Mihai B. În interior polițiștii au găsit un adevărat arsenal, un dispozitiv electroșoc, leviere și mănuși din material textil, cagula confecționată din fes negru, un pistol cu gaze marca Walther, mai multe co-liere reglabile din plastic și două role late de bandă tip scotch”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. „Ustensilele” găsite asupra celor doi i-au făcut pe polițiști să creadă că au primit un pont în baza căruia au venit la Focșani, locuința ce urma să fie spartă nefiind aleasă la întîmplare. Mihai Vasile Badea va fi judecat sub acuzația de complicitate la tentativă de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Florian Valentin Grigore va fi judecat, în stare de arest, pentru tentativă de furt calificat. În urmă cu o lună, el a fost încătușat de polițiștii bucureșteni pentru tîlharie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?