Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Geoană nu va merge la consultările de la Cotroceni


Vicepreședintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, ieri, că de-legația PSD la consultările politice de la Palatul Cotroceni va fi condusă de unul dintre vicepreședinți, nu de liderul partidului, Mircea Geoană. Diaconescu a spus că decizia ca președintele partidului, Mircea Geoană, să nu participe la consultările de la Cotroceni pe tema votului uninominal a fost luată de Biroul Permanent Națio-nal al PSD. El a invocat „caracterul și forma” în care Administrația prezidențială a trimis partidului invitația pentru consultări pe marginea variantelor de vot uninominal susținute de diverse partide. Cristian Diaconescu a precizat că delegația cu care PSD se va prezenta la Cotroceni va fi condusă de unul dintre vicepreședinții partidului, care încă nu a fost stabilit de conducerea social-demo-crată. Din delegație vor face parte, de asemenea, specialiști ai partidului pe tema diferitelor variante de vot. Vicepreședintele PSD a mai spus că delegația social-democraților pentru consultările de la Palatul Cotroceni nu are mandat să discute despre o eventuală amînare a alegerilor europarlamentare, tema anunțată a consultărilor fiind votul uninominal. Pe de altă parte, Diaconescu a apreciat că aceste consultări politice inițiate de Traian Băsescu sînt „un exercițiu de imagine”, ele fiind propuse după ce șeful statului și-a anunțat intenția inițierii unui referendum pentru introducerea votului uninominal. Un alt argument invocat de Diaconescu pentru a susține această afirmație a fost că adoptarea unei variante de vot uninominal poate fi rezolvată în Parlament. PSD a reluat soli-citarea către președintele Traian Băsescu, de a nu folosi referendumul pentru introducerea votului uninominal ca „diversiune politică”. Social-democrații consideră, de asemenea, că eventuala amînare a acestui referendum, sub pretextul priorității alegerilor europarlamentare, ar demonstra că „interesul subit” al lui Băsescu pentru votul uninominal a fost „nesincer și oportunist”. Pe de altă parte, deși liderii PSD s-au pronunțat în repetate rînduri pentru amînarea alegerilor europarlamentare, Diaconescu a precizat, ieri, că partidul a adunat semnăturile necesare înscrierii în cursa electorală din 13 mai, iar strategia campaniei electorale stabilită anterior poate fi aplicată în cazul în care Guvernul va decide organizarea la termen a acestor alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?