Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

20 de milioane şpagă prin mandat poştal


Procesul în care fostul director al Casei Județene de Pensii, Andrei Coman, este acuzat de procurorii anticorupție că ar fi primit mită 157 milioane de lei de la un vasluian, a continuat ieri la Tribunalul Vrancea. Magistrații au audiat doi foști angajați ai societății Camadu Impex SRL Vaslui, respectiv contabila și casiera. Octavia Lupu, fosta contabilă a societății, a declarat că fostul său patron lucra cu mai multe case de pensii din țară și i s-a părut suspect că în conturi apăreau sume pe care administratorul Constantin Bărbieru nu le putea justifica. „Din cîte am înțeles eu trebuia să se dea un comision de 10 la sută conducerii Casei Județene de Pensii Vrancea, din valoarea fiecărei facturi. Comisioanele se ridicau de la bancă în numerar, apoi erau achitate directorului Casei de Pensii din Vrancea”, a declarat fosta contabilă. La rîndul său casiera, Georgeta Alexa, a precizat că în luna ianuarie 2005 chiar ea a trimis prin mandat, 20 milioane lei lui Andrei Coman. „Am trimis în 25 ianuarie 2005, din dispoziția lui Bărbieru, prin mandat, 20 milioane lei pe numele lui Andrei Coman. Scoteam bani din bancă cu care achitam salariile celor care lucrau la so-cietate, restul banilor erau dați administratorului. Banii erau mereu trimiși la Focșani în plicuri”, a spus și Georgeta Alexa. Andrei Coman a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit mită 157 milioane de lei de la Constantin Bărbieru, administratorul firmei SC Camadu Impex SRL. Potrivit rechizitoriului Coman ar fi primit banii pentru a-l ajuta pe Bărbieru să cîștige o licitație în vederea preluării serviciilor de legătorie și arhivare ale dosarelor de pensii. Pe fir au intrat și serviciile speciale, în luna mai Tribunalul Vrancea autorizînd înregistrarea audio-video a convorbirilor dintre Coman și Bărbieru, pe o perioadă de 30 de zile. Toată povestea a început în anul 2004 cînd CJP Vrancea a organizat o licitație pentru contractarea serviciilor de legătorie-arhivare. În luna mai a aceluiași an licitația a fost cîștigată de societatea vasluiană. Ulterior directorul Coman ar fi pretins lui Constantin Bărbieru contravaloarea a 10% din valoarea totală a contractului, care era de peste 1,5 mi-liarde lei. Anchetatorii au mai înregistrat și o convorbire în care Andrei Coman îi promitea lui Constantin Bărbieru că-i va restitui cele 157 de milioane și încă 1.000 de Euro, ca să își schimbe declarațiile incriminatoare date în faza de începere a urmăririi penale. În declarația dată procurorilor, directorul CJP Vrancea a negat că și-ar fi însușit vreo sumă de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?