Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Sorin Vornic vrea să lase Biblioteca Judeţeană fără sediu


Sorin Vornic, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, vrea să închirieze clădirea în care funcționează Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”. Imobilul aparține CCIA, iar Biblioteca plătește o chirie de 5 Euro pe metrul pătrat. Deși instituția de cultură a întîrziat doar o lună cu plata, Vornic spune că a trebuit să acționeze deoarece Consiliul Județean nu va mai aloca fonduri; cel puțin asta a aflat el de la „niște surse”. Directorul Bibliotecii Județene, Teodora Fîntînaru, nu cunoștea intenția lui Vornic de a scoate cărțile și pe bibliotecari în stradă, ea precizînd că a primit doar o notificare în care era anunțată de întîrzierea la plata chiriei. Într-un anunț la mica publicitate, CCIA „oferă spre închiriere” un spațiu de 450 metri pătrați, ultracentral, situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr.12, „cu destinație birouri, sediu bănci, fundații”. În anunț nu se menționează însă că în spațiul cu pricina funcționează Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”. Potrivit președintelui Camerei de Comerț, Sorin Vornic, dacă ar fi așteptat să se confirme ceea ce i-au spus „sursele”, cum că instituția nu va mai primi bani de la Consiliul Județean, ar mai fi durat încă o bună bucată de timp pînă să găsească un nou chiriaș. Așa că a acționat pe bază de zvonuri și a scos la mezat pe piața imobiliară, o clădire pe care, de atîția ani, vrîncenii dornici de lectură o frecventează. „Trei ani, biblioteca a stat pe gratis. Plus, că nu am cerut bani pentru parcare, care aparține tot Camerei de Comerț. Nu am executat silit, deși am fi putut, n-o s-o facem nici acum, dar trebuie să fim pregătiți”, a declarat Sorin Vornic. Înainte chiar de apariția zvonurilor privind lipsa banilor pentru chirie, Sorin Vornic a primit o ofertă de închiriere de la o bancă, dar spune că a refuzat-o. Camera de Comerț a obținut, anul trecut, o hotărîre definitivă și irevocabilă privind dreptul de proprietate asupra imbilului din strada Mihail Kogălniceanu nr.12, după ce s-a judecat cu Biblioteca Județeană, nu cu Consiliul Județean, instituția în subordinea căreia se află bibliotecarii. De remarcat este faptul că Sorin Vornic este și consilier județean, el punînd acum mai presus interesele Camerei de Comerț, de ale vrîncenilor pe care îi reprezintă. Directorul Bibliotecii Județene, Teodora Fîntînaru, a precizat că litigiul cu Camera de Comerț a fost unul „de lungă durată”. „Deși avem o chirie destul de mică, să știți că nu avem un contract de închiriere lejer. Sînt prevăzute pena-lități dacă întîrziem la plată”, a declarat directorul Bibliotecii. Teodora Fîntînaru spune că imobilul nu este funcțional pentru „o bibliotecă de secol XXI” și că „au început să cadă bucăți din zid chiar la intrare”. Ea consideră că este nevoie de un alt sediu, o alternativă constituind-o, în opinia sa, fostul sediu al Bancorex. „Între 2000 și 2004, această instituție a avut bani cîți n-a avut în istoria ei, iar de aproape doi ani nu mai avem bani pentru nimic”, a spus directorul Bibliotecii Județene. La sfîrșitul anului trecut, Bi-blioteca a solicitat Consiliului Județean, un buget de 18 miliarde lei vechi, dar, în condițiile de austeritate ale ultimilor doi ani, nu a primit decît 11,5 miliarde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?