Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Spitalul Judeţean riscă să piardă secţia de contagioase


Conducerea Direcției de Sănătate Publică Vrancea dorește ca în viitorul apropiat să scoată secția de Boli Infecto-Contagioase din subordinea Spitalului Județean de Urgențe „Sf. Pantelimon” Focșani. Numai că acest lucru va fi posibil dacă vor fi alocați bani pentru terminarea sediului Spitalului de Infecto-Contagioase. Potrivit doctorului Dima Cosma, directorul DSP, ar mai fi necesare 100 miliarde lei vechi pentru finalizarea construcției, însă, se pare că anul acesta vor fi alocate numai 10 miliarde pentru această investiție. „Dorința noastră este să unim Spitalul de Boli Infecto-Contagioase cu Spitalul TBC, care să nu mai fie în subordinea Spitalului Județean, acesta fiind un spital de urgență”, a precizat Dima Cosma. Åži directorul Spitalului Județean este reținut în ceea ce privește înființarea noului Spital de Infecto-Contagioase. „Secția face parte din Spitalul Județean. Se dorește desprinderea de spitalul de urgențe, dar nu cred că se va reuși, acest lucru fiind de durată”, a spus doctorul Nicolae Moise. De menționat este faptul că lucrările la noua clădire a Spitalului de Boli Infecto Contagioase au început încă din 1992, pînă acum realizîndu-se doar 2/3 din proiect. Acesta prevede ca Spitalul să aibă o capacitate de 100 de paturi, care vor fi repartizate atît pentru TBC cît și pentru infecto-contagioase. Conducerea DSP a mai precizat că proiectul de reabilitare la unitățile spitalicești este foarte mare și nu sînt prea multe speranțe ca acesta să fie finalizat prea curînd, din proiect făcînd parte și Spitalul Județean. „Avem un proiect de reabilitare și la Spitalul Județean, însă ne întindem cam mult și nu cred că vom reuși”, a adăugat doctorul Cosma. De asemenea, se dorește ca Spitalul Dumitrești să fie transformat în spital pentru bolnavi cronici, însă mai sînt necesare 10 miliarde de lei pentru finalizarea acestui proiect. Spitalul Dumitrești ar putea caza boschetarii pe timp de iarnă, atunci cînd aceștia ocupă mult prea multe paturi în Spitalul Județean de Urgență Focșani. „Optica noastră este să tratăm bolnavii în ambulatoriu, deoarece trebuie să recunoaștem că sînt unele cazuri în care pacienții nu trebuie internați și vin la Spital pentru că nu au medicamente sau nu au unde să stea”, a mai spus directorul DSP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?