Ediția: Marți 23 iulie 2024. Nr. 6676
Ediția: Marți 23 iulie 2024. Nr. 6676

Bolt lansează serviciile de închiriere a trotinetelor electrice în Focșani; deblocarea costă 1 leu, iar prețul curselor – 0,80 lei pe minut

Comunicat de presă:

            Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, lansează serviciile de micromobilitate în Focșani. Această inițiativă urmează cu consecvență planul companiei de a diversifica portofoliului în toate orașele în care este prezentă, Bolt oferind deja servicii de transport la cerere în Focșani încă din 2022.

Cristi Valentin Misăilă, Primarul Municipiului Focșani, a spus: „Focșani este un municipiu care a pus întotdeauna cetățenii pe primul loc, mai ales când vorbim despre transport și mobilitate urbană. Prezența trotinetelor Bolt pe străzile orașului nostru ne va ajuta să ne deplasăm mai rapid, mai ușor și mai ecologic pe distanțe scurte. Astfel, vom reduce aglomerația și ne vom bucura de mai puțin timp petrecut în trafic”.

Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt România, a declarat: „Sustenabilitatea devine un principiu adoptat și implementat de tot mai multe orașe din țară, iar transportul alternativ, bazat pe vehicule electrice, are o contribuție importantă la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale comunităților. Apreciind deschiderea și sprijinul autorităților din Focșani, oferim cetățenilor mijloace de transport individuale, rapide, eficiente și economice, potrivite pentru drumurile de scurtă durată și capabile să evite aglomerația din trafic. Datorită lor, orașul devine un mediu mai curat și prietenos pentru locuitorii lui”.

Bolt colaborează cu autoritățile locale și naționale pentru a stabili reguli de bună utilizare a trotinetelor electrice. La prima utilizare, aplicația afișează instrucțiunile de folosire a acestor mijloace de transport și modul în care ele trebuie parcate la finalul curselor. Vârsta minimă necesară pentru închirierea unei trotinete electrice este de 18 ani, iar utilizarea ei – din motive de siguranță – este permisă unui singur pasager per cursă.

Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze „Modul începător” atunci când folosesc o  trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă cu atenție setul de instrucțiuni și măsuri de siguranță afișat în aplicație. Acestea sunt extrem de simple și practice, printre altele, utilizatorii fiind rugați: să conducă și să parcheze trotinetele numai în locurile permise; să conducă în linie dreaptă, evitând virajele strânse, pe drumurile publice și pe pistele de biciclete (în lipsa pistelor de biciclete, circulația este permisă numai pe sectoarele de drum cu viteză maximă de 50 km/h); să aibă asupra lor un act de identitate atunci când folosesc trotinetele.

            De asemenea, aplicația le indică să NU folosească trotinetele: pe ploaie sau vânt puternic, în condiții de polei sau ceață; dacă se află sub influența oricăror substanțe alcoolice sau toxice; pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete. Trotinetele reprezintă un mijloc de transport rapid și accesibil, care ajută la decongestionarea traficului din oraș.

De aceea, și parcarea acestora este foarte importantă pentru menținerea străzilor și spațiilor pietonale accesibile. Parcarea trotinetelor în afara zonelor desemnate este penalizată cu suma de 150 de lei. Bolt depune eforturi constante de a educa utilizatorii prin campanii naționale, în parteneriat cu autoritățile locale și membri ai Poliției. De asemenea, continuă să dezvolte și să îmbunătățească funcționalitățile aplicației prin introducerea de noi opțiuni de siguranță.

Compania recomandă tuturor utilizatorilor să se familiarizeze cu regulile de circulație și să respecte legile în vigoare atunci când se deplasează cu trotineta electrică. Pe lângă acestea, utilizatorii sunt rugați să ia în considerare următoarele îndrumări cu privire la deplasare și parcarea trotinetelor în Focșani: Pe trotuarele cu lățimea de minimum 2 m, amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se face: în dispunere paralelă cu bordura, înspre carosabil, pe aliniamentul copacilor și stâlpilor de pe trotuar (acolo unde aceștia există), ocuparea lățimii maxime de 0,5 m din lățimea trotuarului, proiecția trotinetei electrice va fi exclusiv pe trotuar.

Amplasarea/ staționarea trotinetelor este permisă: pe zonele pietonale, în locații retrase care să nu împiedice accesul pietonilor la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice etc.).Trotinetele electrice trebuie să fie: echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente; este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Trotinetele electrice nu pot funcționa: când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă, în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, în zonele unde este permis accesul la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice, etc.).

Deblocarea trotinetelor Bolt costă 1 leu, iar prețul curselor este de 0,80 lei pe minut. Utilizatorii pot descărca aplicația Bolt de pe Google Play, Apple Store sau HUAWEI AppGallery. După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă – în aplicație (stânga jos), iar atingerea acesteia îi va duce în interfața de închiriere. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR.

1 COMENTARIU

  1. Cea mai mare prostie făcută de conducerea orașului Focsani.Adolescenti care se plimba pe unde vor și fără sa respecte minimele reguri de circulație,fara masuri de protecție personala si a celor din jur.Urmeaza,cat de curând, mașini găsite în diferitele parcării ale orașului cu diferite avarii provocate de aceste trotinete electrice.Nu sunt împotriva lor ci a celor care nu sunt responsabili și nu au minime cunoștințe de legislație rutieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?