La nouă ani s-a tocmit să facă plase de sîrmă la un patron din sat. La 11, muncea cu ziua pe la oameni. Nu a fost dat la școală și nici înscris la medic de familie. Nu s-a putut: mama lui nu s-a sinchisit să-i facă certificat de naștere. Astfel, deși trăiește în satul Slimnic, comuna Tîmboiești, Auraș Nicoară nu există! Mai mult, toată viața a fost alungat ca un cîine, lovit cu bolovani tocmai de Maria, mama sa. Este bătut cu sîrme, amenințat de aceasta cu toporul și securea. Åži toate astea sub ochii unei comunități întregi care îl compătimește, dar care n-a mișcat un deget să-l ajute! Singurul refugiu al sărmanului băiețel este bunica oarbă, stîlcită și ea în bătăi de propria fiică, îndeosebi în ziua în care primește pensia. „Aș vrea să plec oricînd de aici. Dar vă rog, aveți grijă și de bunica mea…”, a spus, plîngînd, sărăcuțul. Halul în care a fost lăsat să trăiască Auraș este strigător la cer. Toată lumea din Slimnic știe în ce nenorocire viețuiește. Vecinii au asistat la chinurile la care a fost și este supus chiar de mama lui, iar autoritățile locale cunosc faptul că sărmanul nu are certificat de naștere. Åži nu au mișcat un deget! Nici măcar preotul nu a acționat în vreun fel, măcar din milă creștinească dacă din omenie nu! După toate cele întîmplate, s-ar putea spune că Auraș a fost un copil nedorit. Nu-și amintește de primii ani de viață, dar este convins că nu a fost nici măcar o clipă fericit. Anii au trecut și el s-a transformat într-un copil-adult, cu fața arsă de vînt și mîinile tăbăcite de muncă. A muncit de mic, ca să aibă ce mînca și ce îmbrăca. Dacă a primit vreo mîngîiere, aceasta sigur nu a venit din partea maică-si. Iar tatăl nu și l-a cunoscut niciodată. Pentru Auraș, familia nu înseamnă decît o veșnică sursă de suferință. Iar mama, o bețivă notorie, care „stă trează două săpămîni, și beată o lună. Nu mă primește la ea în casă, mă bate și aruncă după mine cu bolovani. Spune să plec, să nu mă mai vadă. Cînd eram mic, într-o iarnă, m-a scos afară în zăpadă, și m-a lăsat acolo. Mi-a fost tare frig, am fugit la mătușă-mea care m-a primit. Mama se îmbată tot timpul și face scandal. Nu mai vreu să stau la ea, să mă omoare”, a spus Auraș. L-am găsit în ograda nașei sale, trebăluind, la ora cînd ceilalți copii erau la școală. Murdar, îmbrăcat în haine de căpătat – unele prea mari, altele prea mici – și cu picioarele chinuite de încălțări scîlciate, bietul puști părea destul de împăcat cu sine. Într-unul din buzunare păstra firimiturile singurului prînz: un coltuc de pîine, și ăla căpătat. Åži-n suflet, credința că-i copilul nimănui… Rățușca cea urîtă Auraș a fost dintotdeauna un copil oropsit, un fel de „rățușca cea urîtă” de care mama lui, inexplicabil, dorea să scape. După ce sora și fratele lui au reușit să plece la casele lor, el a fost cel care a devenit ciuca bătăilor și a restului de porniri agresive ale unei mame cu mințile rătăcite în alcool. Pe cînd aceasta avea totuși un bărbat, au locuit la Coroteni. Vecinii spun că Maria l-ar fi prins pe respectivul cu alta-n pat și de la acea întîmplare i se trage pasiunea pentru alcool. L-a părăsit și s-a mutat în Slimnic împreună cu copiii, acolo unde bunica lui Auraș avea o casă pe care le-a pus-o la dispoziție. Băiatul nu-și mai aduce aminte, era prea mic, dar știe că de atunci încoace viciul mamei sale i-a distrus viața. În majoritatea timpului beată, femeia nu doar că-l neglija pe el și pe sora sa mai mică, Georgiana, dar îl și bătea. Femeii nu i-a păsat deloc că Auraș nu are certificat de naștere și nu s-a interesat să-l înscrie la școală. Ca un animăluț hăituit, băiatul a învățat că trebuie să cîștige singur bani ca să aibă ce mînca. Åži mai ales, că trebuie să se ferească din calea propriei mame. Avea doar nouă ani cînd s-a tocmit să muncească „la un inginer, mai devale. Îndoiam niște sîrme cu un clește, făceam plasă de sîrmă. Nu mai știu cît am lucrat acolo, cred că vreo doi, trei ani, pînă s-a mutat la Focșani”, spune Auraș. Numai mînuțele lui știu cîte înțepături au suportat, cîte răni au făcut care au trebuit să se treacă singure, neoblojite de nimeni… Au fost destule zile în care a strîns din dinți, înciudat că dintre toți copiii, numai el nu merge la școală. Cu toate acestea, copiii l-au acceptat în mediul lor, ba chiar l-au îndrăgit. Aproape în fiecare zi găsesc timp să se joace împreună și de abia atunci, Auraș redevine copil… De cînd patronul pentru care făcea plasă de sîrmă s-a mutat la Focșani, băiatul a început să meargă la lucru cu ziua pe la oamenii din comună. „Mă duc la tăiat, la legat via. La cules… Vin ei la mine și mă iau la muncă. Iau 200 de mii la zi, plus mîncarea”, a explicat Auraș. Lacrimi de copil chinuit Prea puțini au fost oamenii din viața lui Auraș care să-l întrebe despre suferința îndurată. Poate de aceea, în timpul discuției cu reporterii noștri, copilul a început să plîngă. Ca o eliberare au venit lacrimile sale. Izvorau din seninul catifelat al ochilor, îi brăzdau obrajii și i se înnodau sub barbă… Îi făcea bine să plîngă, să plîngă pentru tot amarul său, la pieptul cuiva… Sărmanul nu are alt refugiu decît cămăruța insalubră, ridicată de mîinile bunicii sale oarbe, care a fost la rîndul ei alungată din propria casă, de fiica bețivă. Acolo doarme. Amestecat printre pledurile mizere și afumate ale acesteia, și cu spaima în suflet să nu cumva năvălească peste ei maică-sa. „Vine și sparge tot, o bate pe bunica… A venit cu securea, cu toporul. Din cauza ei a orbit bunica, de bătaie”, spune copilul. Bătrînica are acum 79 de ani și primește o pensie de CAP, de 1,7 milioane lei. Banii îi sînt luați însă de mama lui Auraș, care-i lasă astfel pe amîndoi să rabde de foame. „Cînd e trează, e fată bună. Darcînd se îmbată, nu se mai poate cu ea”, a spus aceasta. Cine s-o ajute pe bătrînică să-și facă dosar de handicap? Cine s-o ajute să încaseze drepturile care i se cuvin? Åži cine să intervină să stopeze brutalitățile la care este supusă? Ea nu se poate opune. Åži nici nu-l poate ajuta pe nepoțel. Ca să se mai spele din cînd în cînd, Auraș merge la mătușa sa. Femeia-i cunoaște necazul și îl ajută cît poate. Tot ea l-a doftoricit și cu o vreme în urmă, cînd sărăcuțul s-a îmbolnăvit. „N-am doctor, că n-am certificat, dar m-a îngrijit mătușa. Mi-a fost rău tare, am făcut febră, tremuram… Iar mama m-a izgonit”, suspina băiatul. „Vreau să plec de aici” Auraș spune că nu are nici un sentiment pentru mama sa, care nu i-a spus nici măcar data la care s-a născut. Mai mult, el o consideră vinovată nu doar pentru suferințele lui, ci și pentru faptul că a făcut-o pe Georgiana, sora lui cea mică, să nu mai meargă la școală. La ora cînd reporterii noștri au ajuns la el, maică-sa era plecată de acasă cu tot cu fetiță. Lumea zice că ar avea un amant pe la Puiești, care are vie și că acolo se tot duce. Cînd se întoarce, vine băută sau dacă nu, bea pînă nu mai poate luînd alcool pe datorie de la magazinele din sat. Scandalul e viața ei. Mizeria înfiorătoare din singura cameră care i-a rămas întreagă n-o deranjează. Åži n-o interesează nici cît negru sub unghie de sărmanul său fiu, pe care nu s-a obosit nici măcar să-l înregimenteze în rîndul lumii, cu un certificat de naștere. Auraș e sătul pînă peste cap de viața grea pe care o duce și printre lacrimi, ne spune că „aș pleca de aici oricînd. Numai vă rog, dacă eu plec, să aveți grijă și de bunica”. I-am promis că nu-l vom uita și că ne vom adresa Direcției pentru Protecția Copilului, ca să-l ajute. Åži cine știe, poate că citind acest articol, vor acționa și cei care ar fi trebuit să acționeze în sprijinul lui mai demult: primarul, referentul social, preotul, și alții. Situația acestui copil izgonit, neglijat și bătut de mamă ridică firește, unele întrebări. Cum o fi putut patronul care producea plase de sîrmă să-l primească la muncă pe Auraș, să-l exploateze, cînd avea doar nouă ani?! Cum or fi putut creștinii din zonă să-i arvunească munca, fără să se gîndească la faptul că nu e decît un copil, ca și copiii lor?! Sînt aproape 14 ani de cînd acest pui de om a crescut și a suferit cumplit sub nasul lor. Dar nimeni n-a avut ochi să vadă. Åži suflet, să-i pese…
