Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Subprefectul absentează nemotivat de la şedinţele ATOP


Subprefectul Mircea Dragoș refuză să participe la ședințele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). De la instalarea sa în funcția de subprefect și numirea ca membru de drept al ATOP, Dragoș Mircea a participat doar la o ședință din cele șase care au avut loc. Această situație a fost sesizată, ieri, de membrii ATOP, întruniți în ședință. Subprefectul Mircea Dragoș a încercat să-și justifice absențele nemotivate. „La ultima ședință de marți, nu am participat deoarece am fost la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență și nu am mai putut ajunge la ședința ATOP. Åži la celelalte, din cîte țin eu minte, au fost situații deosebite și nu am putut participa la ședințele ATOP. Asta nu înseamnă că nu am vrut să particip, pentru că aceasta este datoria mea”, a spus Dragoș Mircea. Numai că subprefectul nu ține minte chiar bine. Conform comunicatului de presă remis de ATOP, ultima ședință a acestui organism a avut loc ieri și nu marți, așa cum susține subprefectul. Ne este greu să credem că dintre toți membrii ATOP, numai subprefectul Dragoș Mircea nu a fost informat. Pe ordinea de zi a ședinței de ieri, s-au aflat activitatea jandarmilor pe linia menținerii ordinii publice în zona școlilor și în mediul rural, principalele activități desfășurate de IPJ Vrancea în februarie 2006. Din informări a reieșit că jandarmii au executat 562 de patrulări zilnice, 21 de acțiuni punctuale, fiind aplicate 210 sancțiuni contravenționale. Din informarea privind activitatea de pază în mediul rural, a reieșit că doar un număr de 26 consilii locale din Vrancea au organizată paza în mod corespunzător. „Ca urmare a acestui fapt, ATOP a hotărît să solicite și celorlalte Consilii Locale alocarea de fonduri pentru organizarea și funcționarea pazei, măsură care ar preîntîmpina furturile și tîlhăriile”, se arată în comunicatul ATOP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?