Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Criza medicamentelor condamnă bolnavii la moarte


Criza medicamentelor compensate și gratuite se acutizează, în timp ce actuala putere ridică neputincioasă din umeri. Asta în condițiile în care sute de mii de vrînceni contribuie sau au contribuit cu sume importante la fondul asigurărilor de sănătate. Situația este creată artificial de Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, care alocă sume considerate de farmaciști ca fiind infime, în condițiile în care fondurile se termină în 4-5 zile, iar cererea de medicamente pe perioada de iarnă este extrem de mare. Directorul CAS, Andrei Dulgheru recunoaște că fondurile alocate pentru medicamente gratuite și compensate sînt insuficiente, dar spune că va demara un control la farmacii pentru a vedea dacă fondurile au fost epuizate. La mai puțin de 10 zile de la aprobarea sumelor pentru medicamente compensate și gratuite, dar și pentru boli cronice, farmaciștii vrînceni refuză să mai elibereze medicamente, motivînd că plafonul valoric primit a fost epuizat. Situația este una generală, iar farmaciștii susțin că este cea mai gravă criză înregistrată pe piața medicamentelor gratuite și compensate. Majoritatea farmaciilor care au încheiat acte adiționale cu CAS au epuizat fondurile în mai puțin de 5 zile. Președintele Colegiului Farmaciștilor Vrancea, Fevronia Stoica, a declarat că această situație se datorează lipsei de interes manifestată de reprezentanții Guvernului în teritoriu, dar și a factorilor de decizie de la nivelul CAS. „Criza medicamentelor este una nemaiîntîlnită la nivelul județului și cred că nici la nivelul țării nu mai există o asemenea criză. De aceea acuz de lipsă de interes puterea actuală, care ar fi trebuit să facă tot ce este posibil pentru suplimentarea fondurilor la CAS Vrancea”, a spus Fevronia Stoica. Cererea de medicamente a fost atît de mare încît i-a luat prin surprindere chiar și pe farmaciști. Farmacia Alcor a epuizat fondul în 4 zile, Atreya într-o zi, Humanitas în 2 zile, iar Multifarm, care este cea mai mare farmacie din Vrancea și are program non stop, a terminat fondurile tot în 4 zile. „Pe durata celor 4 zile cît am eliberat rețete în farmacie, am avut o cerere extrem de ridicată, iar bolnavii erau foarte revoltați pentru că nu li se dau medicamentele deși ei au plătit asigurările de sănătate”, a spus farmacista Valentina Cobulteanu. Nu mai puțin de 20 din cele 54 de farmacii din Vrancea anunțaseră, pînă ieri, Casa de Asigurări de Sănătate, că au epuizat plafonul pentru luna martie. Bolnavii au luat cu asalt farmaciile și au apelat la toate cunoștințele pentru a intra în posesia mult rîvnitelor medicamente. „E singura farmacie care mai eliberează medicamente compensate! Am fost în tot orașul. Puterea își bate joc de noi… e crimă, genocid. Stăm cum se stătea odată la carne”, ne-a spus unul din bolnavii aflați în fața farmaciei Armoni. Valeriu Popa din Garoafa acuză farmaciștii că dau medicamente preferențial. „Medicamentele se dau pe sub mînă, ca pe vremea lui Ceaușescu”, susține acesta. Directorul CAS recunoaște că Sănătatea este subfinanțată Neavînd soluții, conducerea CAS a anunțat că va verifica dacă farmaciile care au contract cu unitatea chiar au epuizat fondurile alocate. Andrei Dulgheru, directorul CAS a declarat că pentru medicamente compensate și gratuite a fost alocată suma de 16 miliarde lei, iar pentru boli cronice, 4 miliarde lei și nu crede că fondurile chiar au fost epuizate, acesta fiind și motivul controlului anunțat. „Încă din primele zile sînt semnale că farmaciile nu au eliberat medicamente, cu toate că erau fonduri destule”, a spus Andrei Dulgheru. Directorul CAS a recunoscut criza gravă cauzată de subfinanțarea sistemului sanitar și spune că singura soluție este ca bolnavii să-și plătească singuri rețetele. „Teoretic, nu ar trebui ca asigurații să plătească medicamentele gratuite și compensate, dar realitatea este că nu se poate asigura finanțare pentru necesarul de medicamente gratuite și compensate. În aceste condiții bolnavii au de ales între a scoate bani din buzunar și a-și plăti medicamentele sau să aștepte pînă luna viitoare”, a conchis Andrei Dulgheru. Problema e că mulți bolnavi nu pot aștepta, din cauza bolii de care suferă, „pînă luna viitoare”, iar situația li se agravează.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?