Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Protestele violente au făcut 16 victime în Nigeria


Proteste față de caricaturile cu Mahomed au degenerat în violențe interconfesionale, sîmbătă, în nordul Nigeriei, soldîndu-se cu 16 morți, dintre care 15 în orașul Maiduguri, a anunțat poliția. Potrivit martorilor oculari, violențele din Maiduguri, capitala statului Borno, au izbucnit în momentul în care poliția a făcut uz de gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților, reuniți la apelul unei organizații islamice, în această zonă a țării cu populație majoritar musulmană. Protestatarii au luat drept țintă comunitatea creștină din oraș, incendiind și jefuind biserici și magazine. Printre persoanele ucise în protestele violente care s-au înregistrat sîmbătă în Nigeria figurează trei copii și un preot catolic, au declarat martori oculari. Protestele au fost extrem de violente. Potrivit unor martori oculari, mai mulți manifestanți au imobilizat un bărbat, au turnat benzină peste el și i-au dat foc. „Am arestat 115 persoane. Alte circa 15 au fost ucise de protestatari, iar 11 biserici au fost incendiate”, a declarat un purtător de cuvînt al poliției, Haz Iwendi. Au fost desfășurate efective suplimentare ale forțelor de ordine și ale armatei, iar în oraș au fost impuse restricții de circulație. Violențe s-au înregistrat și în orașul Katsina, capitala statului cu același nume, unde un protestatar a fost împușcat mortal de poliție. „Doi polițiști au fost răniți și am arestat 105 persoane. Situația este calmă în prezent”, a declarat Iwendi. Acestea sînt primele victime înregistrate în Nigeria de la începutul mișcării de protest față de caricaturi. Å¢ara are o importantă comunitate musulmană, de circa 60 de milioane de persoane. „Cînd manifestanții s-au reunit, o unitate a poliției le-a ordonat să se disperseze, dar mulțimea a insistat să manifesteze, iar poliția a făcut uz de gaze lacrimogene”, a declarat Mohammed Auwal, un funcționar. „Cînd s-a răspîndit vestea, o mulțime furioasă a început să atace magazinele creștinilor dintr-o piață, jefuindu-le și incendiindu-le”, a adăugat el. Guvernatorul – care este musulman – a spus că înțelege sentimentele celor care s-au simțit ofensați de caricaturi, dar a subliniat că nu trebuie considerați responsabili creștinii nigerieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?