Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Peste 400 de elevi vrînceni la concursul internaţional PISA


Peste 400 de elevi vrînceni vor participa, în luna martie, la testarea „Programme for International Students Assesment” (PISA), program internațional gestionat de Organization for Economic Cooperation and Development (OECD). România participă cu elevi la această testare încă din anul 2000, alături de alte 58 de țări din întreaga lume. Dintre dei 400 de elevi vrînceni, de la Colegiul „Mihail Kogălniceanu” sînt 256, de la Liceul 3, 153, iar alți 14 elevi de la Grupul Åžcolar din Mărășești. PISA reprezintă o testare internațională a elevilor de 15 și 16 ani, evaluîndu-se sistemul românesc de învățămînt față de cele străine. Evaluarea propriu-zisă se va face la științele naturii, sub forma unor teste combinate din disciplinele fizică, biologie și chimie. „Elevii au fost aleși aleatoriu de către OECD din baza de date pusă la dispoziție de Ministerul Educaței și Cercetării”, a declarat Nicolae Florea, inspecor de biologie în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean. Serviciul Național de Evaluare și Examinare din cadrul MEdC a elaborat în acest sens peste 15.000 de broșuri care au fost distribuite Inspectoratelor Åžcolare Județene. De asemenea, cei interesați pot obține mai multe informații privind testarea de tip PISA pe site-ul ministerului www-edu-ro/pisa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?