Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Saddam şi ben Laden au furat alegerile în Vrancea


Disperat că, pentru a doua oară vrîncenii au decis că locul său este la groapa de gunoi a istoriei, țărănistul Radu Mînea a ieșit din nou la rampă, dornic să fie băgat în seamă. Într-o conferință de presă, el a început să arunce cu mizerii în dreapta și stînga acuzînd pe toată lumea că ar fi furat alegerile din Vrancea. După ce zilele trecute s-a făcut de rîs umflînd ca pe o gogoașă procentele pe care, chipurile, țărăniștii le-ar fi obținut în alegeri, Mînea a continuat să acuze, obsedant, magistrații vrînceni că ar fi furat alegerile. Pentru că nimeni nu dă crezare balivernelor sale, țărănistul a ajuns să se lege și de conducerea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, respectiv prim-procurorul Ion Lefter. „El a fost pus prim procuror de țărăniști, în 1997 și dobitoci am fost cînd am făcut asta iar acum nu mai vrea să stea de vorbă cu noi”, s-a lamentat Radu Mînea Dacă pînă acum, obsesia sa se rezuma doar la Vrancea, vrînd să înfunde pușcăriile cu judecătorii, procurorii, șefii administrației publice din județ, mai nou, țărănistul a început să acuze pe toată lumea. El face vinovați de pierderea alegerilor pe președintele României, Ion Iliescu și pe premierul Adrian Năstase, pe care a ajuns să-i acuze de fraudarea alegerilor în Vrancea. Deși nu a oferit prea multe detalii despre felul în care Iliescu sau Năstase ar fi făcut acest lucru, Mînea îi vede deja în boxa acuzaților. „Dacă nu se rezolvă nimic în România voi merge la Strasbourg pentru a-i da în judecată pe Ion Iliescu și Adrian Năstase, pentru complicitate la fraudă. Iar dacă nici acolo nu se va putea voi ajunge și la Haga”, a afirmat Radu Mînea, vizibil obosit. După felul în care continuă să acuze pe toată lumea, țărănistul mai are puțin și ajunge să acuze de furtul alegerilor în Vrancea pe toată lumea, de la Saddam Hussein pînă la Osama ben Laden și de ce nu pe Michael Jackson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?