Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

AVAS a deblocat conturile ENET


Focșănenii vor avea pînă la urmă căldură la iarnă după ce conturile bancare ale ENET au fost deblocate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Decizia a fost luată ieri în urma întîlnirii dintre conducerile de la ENET, AVAS, alte unități de producerea energiei termice din țară și reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor. Momentan au fost deblocate conturile doar pentru plata furnizorului de gaz și a dobînzii la creditul contractat de către ENET, urmînd ca în perioada următoare să se poată face și alte plăți de către producătorul de energie termică. Deblocarea conturilor a fost luată după ce conducerea ENET s-a angajat să întocmească un grafic de eșalonare a datoriei de a 185 miliarde lei, pe care o are către AVAS. Plata datoriei se va face pînă în anul 2008. „Mîine (astăzi n.r.) urmează să trimitem către AVAS graficul de eșalonare a datoriilor. Vor fi sume mai suportabile în timpul iernii și apoi mai mari, pînă în 2008. Noi sperăm să terminăm de plată sumele pe care le avem. Era clar că situația nu putea continua pentru că banii nu puteau fi recuperați dacă noi nu ne puteam plăti furnizorii”, ne-a declarat directorul general, Valter Popescu. Reamintim că acum două săptămîni conturile bancare ale ENET-ului au fost blocate de către AVAS pentru neplata unei datorii de 185 miliarde lei vechi. Suma reprezintă datoriile istorice pe care producătorul și furnitzorul de energie termică din Focșani le-a acumulat în perioada 1997-2001 către Distrigaz Sud. În principal este vorba despre subvenții, ajutoare pentru încălzire care nu au fost plătite în această perioadă, la care în ultimii ani s-au adăugat majorări și penalități. Deorece suma era foarte mare și nu putea fi plătită către Distrigaz Sud, în anul 2004 s-a luat decizia de către fostul guvern PSD ca aceasta să fie transferată către AVAS, cea care trebuia să se ocupe de recuperarea datoriilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?