Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Morţii primesc materiale de construcţie


Morții comunei Milcovu au fost trecuți pe listele celor care își vor construi case cu materiale de construcție de la stat. În schimb, alte circa 200 de case care au început să se surpe nu sînt nici măcar trecute pe listele cu case avariate. Nemulțumiți, oamenii arată cu degetul spre primarul PD, Nicolae Barbăroșie. La rîndul său, acesta aruncă pisica moartă în ograda celor de Inspectoratul în Construcții care au făcut evaluarea după inundații și susține că nu va da nici un sac de ciment pentru proprietarii acestor case. Tionia Negoiță și Joița Moldoveanu din Milcovu au murit de cîțiva ani buni și nu au mai avut parte de coșmarul inundațiilor. Specialiștii în construcții însă au fost de altă părere și le-au trecut pe lista celor care vor primi materiale de construcție pentru case noi. Lista întocmită de inspectorii în construcții cu casele din Milcovu care trebuie demolate și reconstruite cuprinde fie nume de persoane care se află demult în lumea celor drepți, fie persoane care au moștenit case în comună și locuiesc în Focșani sau alte localități. Preotul Sandu Blendea a rămas uimit atunci cînd oamenii din sat i-au spus că pe lista beneficiarilor de materiale pentru case se află morții din cimitir. „La fel cum după fiecare eveniment apare cîte o minune și pe listele cu case propuse pentru demolare a apărut o minune de dimensiune universală. De ce numai din patru în patru ani să voteze unii plecați dintre noi? Iată că și la reconstrucția caselor au revenit din lumea tăcerii femei decedate de ani buni. Casele lor nu mai sînt locuite de nimeni și mă întreb cum și la propunerea cui au apărut pe listă”, spune preotul Blendea. Cel către care arată cu degetul toți oamenii din comună, primarul PD, Nicolae Barbăroșie, susține însă că nu are nici un amestec. Mai mult, el asigură că moștenitorii celor decedați nu vor primi materiale de construcție. „Așa am primit lista de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Ei au făcut evaluarea locuințelor și ne-au trimis, după ce a fost aprobată la Prefectură, lista cu cei care trebuie să își demoleze casele pentru construcția altora. Noi nu am făcut nimic. Åžtim situația, însă nu putem să le ștergem de pe listă. Am găsit pe lista trimisă de ei și case vechi, părăsite de 20-30 de ani și care stau să cadă de bătrînețe. Oricum, nu vom da nici un material de construcție pentru cei care sînt în această situație”, a afirmat primarul din Milcovu, Nicolae Barbăroșie. Ajutor pentru morți și nu pentru reparația caselor celor vii Afișarea listelor cu casele propuse pentru demolare a stîrnit uimirea și apoi nemulțumirea locuitorilor comunei. Oamenii spun că nu primesc materiale pentru repararea caselor, dar în schimb se dau pentru casele celor morți. „Nu e logic ce se întîmplă. Casa e trecută la demolare pentru a fi reconstruită și aici nu mai locuiește nimeni de ani de zile. Femeia a murit de 35 de ani și aici nu mai vine nimeni”, a afirmat Constantin Moldoveanu. Nemulțumiți de cele petrecute cu casele morților, oamenii cer reevaluarea caselor pentru a se ști cu exactitate cine trebuie să primească ajutoarele de la stat. „Să vină la noi comisia să facă din nou evaluare, să se expertizeze. Nu se poate așa ceva, să faci case acolo unde nu locuiește nimeni de zeci de ani”, a afirmat Nițu Dima. Însă pînă atunci, casele se surpă încet- încet, iar primăria nu oferă un sac de ciment pentru casele care trebuie reparate sau consolidate. Vasilica Pîrlog din Milcovu așteaptă în continuare ajutoarele pentru reparațiile la casă. Pereții din spatele locuinței au început deja să se surpe, însă femeia spune că pînă acum nu a primit nici un ajutor de la primărie, de la stat. „Eu nu am cum să mai stau aici. Sînt bolnavă, abia pot să mai stau în picioare și nu mă ajută nimeni cu un sac de ciment, cu materiale să îm repar casa”, ne-a spus Vasilica Pîrlog. În fața doleanțelor oamenilor, primarul Barbăroșie spune că nu are de unde să dea ciment sau alte materiale. El recunoaște că lista inițială cu casele avariate nu mai corespunde cu realitatea și se lucrează la o nouă situație a locuințelor. „Nu am cum să dau ciment pentru reparații la case. Nu am decît pentru casele ce trebuie demolate și apoi reconstruite. Nu pot să dau din acestea și să aștept să vină ciment pentru reabilitare”, a afirmat primarul din Milcovu. Sinistrații din Milcovu nu au bani de construcția caselor Lipsa banilor pentru a putea ridica o casă i-a obligat pe cîțiva locuitori din Milcovu să renunțe la ajutoarele de la stat. Potrivit primarului Barbăroșie, cel puțin cinci persoane nu mai vor să își demoleze casele care abia mai stau în picioare. Aceștia însă vor trebui să completeze declarații pe proprie răspundere și să aștepte mult și bine materialele de la stat. Este vorba în special de bătrîni sau de oameni săraci care nu își permit să angajeze constructori. „Pentru cei care nu vor sau nu pot să își construiască locuințe le cerem să completeze declarații pe proprie răspundere precum că nu vor să demoleze casa ci doar să o consolideze”, a precizat primarul Barbăroșie. În plus, acesta a arătat că precizările de pe listele întocmite de ISC îi pun oamenii în cap. Pe o astfel de fișă, casa unei femei, Mihaica Mălureanu, este trecută jumătate la demolare și jumătate avariată. În acest caz, Barbăroșie nu știe ce măsură să ia. „Are un corp de case din care jumătate ar trebui, conform fișei, să fie demolată. Femeia vrea acum să primeacă materiale pentru construcția case, dar nu știu ce să fac. Oamenii sînt nemulțumiți că locuința femeii este pusă la demolare în timp ce stă în picioare, iar eu sînt la mijloc”, spune primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?