Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Poliţist lovit de un camion la Tişiţa


Un polițist a fost grav rănit, ieri dimineață, de un autotren condus de un cetățean georgian, autorul accidentului fiind identificat și prins după jumătate de oră, în apropierea Mausoleului Mărășești. Agentul principal de poliție Sorin Porojnicu, de 27 ani era, împreună cu un coleg, pe insula de pămînt din intersecția cu sens giratoriu de la postul de control Tișița. Cei doi agenți, echipați corespunzător, erau în timpul serviciului de supraveghere și control al traficului rutier. Autotrenul al cărui șofer nu a adaptat viteza la condițiile meteo și de drum l-a acroșat pe Sorin Porojnicu, după care m așina și-a continuat drumul, fiind oprită după jumătate de oră. Polițiștii au stabilit că la volanul autotrenului era cetățeanul gergian Venyamin Saridis, în vîrstă de 43 de ani. De altfel, acesta nu a fost singurul accident rutier înregistrat în Vrancea la acest final de săptămînă, de vineri pînă astăzi avînd loc nu mai puțin de opt evenimente Ieri dimineață, agentul principal Sorin Porojnicu (27 ani) și agentul șef principal Pavel Burs, echipați corespunzător supravegheau traficul în punctul de control Tișița, cînd și-a făcut apariția un autotren care transporta fructe. Datorită vitezei excesive și a carosabilului umed, șoferul autocamionului, gerogianul Venyamin Sariyeva, l-a acroșat cu semiremorca pe Sorin Porojnicu. În urma impactului, polițistul a fost aruncat la mai bine de cinci metri, pe scuarul din mijlocul sensului giratoriu al intersecției. „Ne aflam în dreptul primului scuar al intersecției, cînd observat că se apropie un tir care rula cu viteză. Era ceață și carosabilul, umed, iar șoferul a observat intersecția tîrziu. A tras stînga de volan, remorca s-a întors a trecut peste primul scuar și l-a lovit pe colegul meu. Nu am mai văzut așa ceva, nici în filme… Sorin a fost aruncat cîțiva metri. Autocamionul s-a oprit puțin la cîțiva metri de locul accidentului, după care și-a continuat drumul”, a declarat Pavel Burs. Incidentul a fost observat și de Marcel Cosor din Broșteni, aflat în stația peco de lîngă intersecție. Acesta la transportat pe polițistul rănit la Spitalul Județean, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. „A fost ceva că numai în filme vezi, pur și simplu polițistul a zburat, ajungînd pe cel de al doilea scuar. Imediat m-am dus la el, acesta era plin de sînge la cap și mînă. L-am băgat în mașină și am plecat cu el spre Spital. Era lucid dar acuza dureri de cap și mînă, era foarte speriat”, a declarat Maricel Cosor, salvatorul agentului de poliție. Polițistul accidentat a fost internat la secția Terapie Intensivă, medicii punîndu-i diagnosticul de ,,traumatism cranio-cerebral acut deschis și fractură deschisă a antebrațului drept”. Poliția a blocat șoseaua cu două camioane Åžoferul Venyamin Sariyeva, a părăsit locul accidentului imediat după producerea evenimentului, el fiind identificat și reținut de polițiști după o jumătate de oră de la producerea accidentului. Astfel, a fost nevoie ca polițiștii să blocheze E-85 cu două atocamioane pentru ca să fie siguri că georgianul nu va scăpa. Primele verificări ale polițiștilor au confirmat faptul că accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum. „În timp ce se deplasa din direcția Focșani – Adjud, datorită neadaptării vitezei la condițiile de trafic, în momentul în care a intrat în intersecție, cetățeanul georgian Venyamin Sariyeva, a acroșat cu colțul stînga spate a remorcii pe agentul principal Sorin Porojnicu. El și-a continuat drumul, fiind identificat la un interval de jumătate la cîțiva kilometri de locul accidentului în apropierea unei stații peco lîngă Mausoleul de la Mărășeti. Camionul era înmatriculat în Rusia și transporta mere”, au declarat polițiștii. Un mort și opt răniți pe șosele în acest week-end Sfîrșitul acesta de săptămînă a fost unul plin de evenimente rutiere, nu mai puțin de opt incidente avînd loc pe șosele județului. În urma acestor evenimente au fost rănite opt persoane, iar un pieton a murit. Sultanica V. (78 ani) din Dumbrăveni și-a pierdut viața după ce s-a angajat în traversarea șoselei, fără să se asigure, printr-un loc nepermis. Evenimentul s-a produs sîmbătă seară pe raza localității Dumbrăveni, în timp ce Constantin C. (50 ani) din Buzău se deplasa regulamentar la volanul autoturismului marca Dacia. Tot în apropierea comunei Dumbrăveni, în noaptea de sîmbătă spre duminică Claudiu N. (23 ani) din Focșani, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului Renault, datorită neatenției, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț, rănindu-l pe Tiberiu N. (24 ani) din Focșani, pasager din autoturism. Sîmbătă după-amiază, la marginea municipiului Adjud, Dumitru M. (53 ani) din Galați, la volanul unui Aro, datorită neatenției în conducere a intrat în spatele unui al autoturism ce semnaliza schimbarea direcției de mers. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a Vasilicăi B. (32 ani), pasageră în Aro. Într-un alt caz, Gabriel P. (25 ani), din Focșani, agent de poliție în cadrul IPJ Vrancea, la volanul autoturismului său, l-a acroșat pe Manole V. (75 ani) din Golești, care traversa șoseaua. Vinovat de producerea evenimentului se face pietonul care s-a angajat în traversare printr-un loc nemarcat, fără să se asigure. Minorul Relu B. (11 ani) din Focșani, a ajuns la Spitalul Județean după s-a angajat în traversarea șoselei printr-un loc nepermis și fără să se asigure și a fost lovit de Dacia condusă de Gheorghe M. din localitate. Mitică B. din Cîndești a ajuns la Spitalul Județean după ce căruța cu care se deplasa a fost acroșată de un autoturism. Din primele verificări ale polițiștilor rutieri a rezultat că vinovat de producerea evenimentului rutier se face căruțașul care nu s-a asigurat la schimbarea direcție de mers. O altă femeie, Zinca N.(46 ani), a ajuns la Spitalul Județean fiind accidentată de o Dacia, condusă de Petru D. (43 ani) din Piatra Neamț. În urma coliziunii femeia a fost rănită ușor. Viorel S. (50 ani), cu un microbuz Mercedes, din cauza neatenției a intrat în coliziune cu o benă pentru struguri parcată pe marginea drumului, neînmatriculată și nesemnalizată. În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătorului microbuzului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?