Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Condiţii stricte pentru comercializarea cărnii de porc


București: Carnea și produsele din carne de porc destinate comercializării in piețele agrolimentare vor fi supuse obligatoriu unui examen trichineloscopic, indiferent dacă acesta a fost deja efectuat la locul de origine al cărnii, măsura fiind destinată prevenirii cazurilor de imbolnăvire a populației. Sorin Mitrea, directorul general al Agenției Naționale Sanitare-Veterinare (ANSV), a declarat, miercuri, că examenul poate fi realizat de către medicii veterinari de stat, medicii desemnați de autoritatea veterinară sau alt personal calificat și atestat oficial. „Măsura a fost luată pentru a se preveni pericolul imbolnăvirilor cu trichineloză in perioada sărbătorilor, cind consumul de carne de porc crește semnificativ”, a arătat Mitrea. Analiza este gratuită pentru probele recoltate de la animalele din gospodăria populației din raza de activitate a circumscripției sanitare veterinare și contra cost pentru probele analizate la cerere in altă circumscripție decit cea de origine a animalelor. Costul unui astfel de examen este de 36.600 de lei. „Consumatorii trebuie să fie conștienți de riscul de a cumpăra carne de porc de altundeva decit din unitățile autorizate”, a spus reprezentantul ANSV. El a precizat că, in perioada 8-24 decembrie, in București vor exista cite trei circumscripții sanitare veterinare in cadrul fiecărui sector, unde se va putea realiza examenul trichineloscopic. După această dată, activitatea va fi asigurată de trei unități care vor funcționa pină in prima săptămină a lunii ianuarie. in cazul descoperirii unor cantități de carne infestata, aceasta va fi confiscata de ANSV. Directorul Agenției a arătat că in ceea ce privește tirgurile și oboarele din țară, carnea de porc va putea fi comercializată doar in condițiile existenței unor puncte de sacrificare autorizate. in caz contrar, animalele vor fi vindute in viu. Trichineloza este o boală parazitară, care se transmite de la animal la om, fiind produsă de Trichinella Spiralis. Omul se poate imbolnăvi consumind carne de porc infestată, insufucient friptă sau fiartă, sau preparată crudă, sărată sau afumată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?