Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Taxa pentru drumurile publice ar putea fi eliminată din preţul carburanţilor


Ministerul Industriei și Resurselor analizează, impreună cu Ministerul Finanțelor Publice, posibilitatea eliminării taxei speciale pentru drumuri din prețul de comercializare a carburanților și achitarea acesteia separat, prin reintroducerea rovignetelor anuale, au declarat ieri surse din industria petrolieră. La discuțiile legate de acest subiect participă, de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. „Sint mai multe variante discutate in acest moment pentru modificarea componentelor de preț ale carburanților. Una dintre ele este eliminarea taxei de drumuri și achitarea ei separat. De asemenea, se analizează și posibilitatea ca toate taxele care acum se plătesc prin achiziționarea produselor petroliere să fie achitate intr-o singură sumă”, au adăugat sursele citate. Prețul de comercializare a produselor petroliere la stații este format din două componente. Una dintre acestea este reprezentată de costurile de producție a carburanților (prețul de achiziție a țițeiului, prelucrarea și distribuția acestuia) și, pe de altă parte, o serie de taxe și impozite, și anume accize, TVA, un fond special pentru produse petroliere și un fond special pentru drumuri. Valoarea fondului pentru drumuri se constituie prin aplicarea unei cote de 125 euro/tonă la benzină și 110 euro/tonă la motorină asupra prețului cu ridicata la rafinarie, ajungind să reprezinte, la stații, intre 13 și 14% din prețul de comercializare a carburanților. De exemplu, in cazul sucursalei de distribuție pentru București, Competrol, o valoare de 3.210 lei/litru din prețul benzinelor și de 3.155 de lei/litru din cel al motorinelor este virată pentru constituirea acestui fond. in lei, valoarea acestui fond diferă la nivelul sucursalelor, intrucit acestea practică prețuri in limita unei diferențe de plus/minus cinci la sută față de prețul de referință stabilit de Societatea Națională a Petrolului Petrom. „Teoretic, prețul benzinei și al motorinei ar trebui să scadă cu o sumă apropiată acestor valori, in cazul in care se va considera oportună constituirea unei noi modalități de plată a fondului, prin introducerea vignetelor. in acest moment, insă, doar se discută despre acest lucru și este posibil ca forma actuală de plată să se mențină”, au mai spus sursele citate. Rovigneta anuală este un document care atestă dreptul de utilizare a drumurilor naționale de către persoane fizice sau juridice și este vindută utilizatorilor pe baza certificatului de inmatriculare.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?