Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO: Profesorii de matematică seniori din Vrancea au primit diplome de excelență, distincții și flori

10 Ianuarie – Ziua Matematicii, Informaticii şi Științelor naturii

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a marcat Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii prin derularea unor proiecte educaționale la disciplinele Matematică, Informatică şi Științe. În cadrul Proiectului educațional Ziua matematicii în România, s-au desfășurat activități cu elevii din 40 de unități școlare, cu scopul evidențierii rolului acestei discipline.

Gala profesorilor de matematică seniori a reprezentat o întâlnire de suflet a profesorilor de matematică din județul Vrancea, prilej cu care profesorii seniori au primit diplome de excelență, distincții și flori. Cu acest prilej a fost realizată o carte de onoare a ISJ Vrancea, pentru disciplina matematică, în care profesorii seniori au lăsat un gând pentru colegii mai tineri, precum și impresii de la această emoționantă întâlnire de suflet. Redăm doar câteva dintre acestea: „Adunare de excelență în bucuria întâlnirii cu oameni care gândesc și simt intens pentru școală. Remarcăm multă bucurie a întâlnirilor în care se fac proiecte pentru o perioadă, pe care o dorim liniștită, ordonată pentru formarea frumoasă a generațiilor ce vin. „Felicitări Inspectoratului Școlar Județean Vrancea pentru evenimentul creat special, cu ocazia acestei sărbători!”

Evenimentul s-a bucurat de prezența domnului președinte al Consiliului Județean Vrancea, profesor Cătălin Toma, care a adus mulțumiri cadrelor didactice prezente pentru activitatea didactică desfășurată de-a lungul carierei precum și pentru prestigiul disciplinei matematică. Mulțumim Ansamblului Folcloric Țara Vrancei, doamnei Maria Murgoci și Corului Jeunesses al Liceului de Artă “Gh. Tattarescu”, coordonat de prof. Simona Safta, pentru momentele oferite!

Profesori de informatică/TIC, informaticieni și elevi pasionați de IT au participat, în sala mare de ședințe a ISJ Vrancea, la prima ediție a Simpozionului “INFORMAT în Vrancea”. În cadrul Simpozionului au fost abordate teme de interes pentru domeniul informatic. Prezentarea materialului “O istorie ce trebuie cunoscută – informatica Vrânceană, peste 30 de ani de experiență”, a surprins principalele momente in evoluția acestei discipline in județul nostru. Profesorii de informatică din județ au prezentat cele mai importante proiecte pe care le-au inițiat si derulat, multe fiind premiate atât la nivel național, cât si internațional. La finalul activității, au fost desemnați câștigătorii concursului de afișe cu tema Ziua Matematicii, Informaticii şi Științelor naturii și au fost prezentate filme realizate de elevi cu tema “Ce reprezintă informatica pentru mine?”.

Activitățile s-au derulat sub coordonarea și cu implicarea doamnei Inspector Școlar General, prof. Gabriela-Daniela Marchitan, domnului Inspector Școlar General Adjunct, prof. Daniel Gherasim, și doamnelor inspector pentru disciplinele matematică și informatică, prof. Gabriela Gherman și prof. Cența Răvaș.

Sursa text și foto: Facebook/Inspectoratul Școlar Județean Vrancea

14 ianuarie 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?