Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Hoți „ghinioniști”: prinși după ce au tăiat de pe stâlpi sute de metri de cablu de telecomunicaţie

Patru bărbați au fost condamnați pentru furt calificat, după ce au reușit să fure 216 metri de cablu de telecomunicaţie de pe niște stâlpi situați în apropierea comunei Ciorăști, au reușit să îl încarce într-o mașină, însă au fost prinși pe când îl transportau. Cei patru au comis fapta în ianuarie, noaptea, ideea venind de la unul dintre inculpați, care i-a și cooptat pe ceilalți. Prejudiciul estimat de Telekom România Communications, societatea căreia îi aparținea cablul, a fost estimat la 13.922,71 lei, însă hoții nu au reușit să pună în aplicare planul de a valorifica bunul sustras. 

Pe parcursul cercetărilor a reieșit că cei patru s-au pregătit temeinic pentru ceea ce urmau să facă: au cumpărat o foarfecă tip gură de lup cu care să secţioneze cablul și au împrumutat o autoutilitară pentru a-l transporta. Ajunși unde se afla linia de telecomunicații, unul dintre inculpați a escaladat stâlpii cu ajutorul unor scări de picior, a secționat instalația de telecomunicații, iar ceilalți au strâns cablul în valuri și l-au încărcat în autoutilitară. În continuare, din ce se arată în rechizitoriu, unul dintre inculpați a luat autoutilitara, iar ceilalți trei au urcat într-o altă mașină, numai că pe drum s-au întâlnit cu o autospecială de poliție. Bărbatul aflat în autoutilitară a luat decizia să abandoneze mașina pe marginea DN23B, la limita dintre localităţile Ciorăşti şi Măicăneşti, unde a și fost găsită de  organele de poliţie. 

Ulterior, au fost depistați și hoții, care au fost trimiși în judecată, fiind găsiți vinovați: „I. (…) condamnă pe inculpatul (…), pentru furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală pronunțată de Judecătoria Brăila, definitivă prin neapelare la data de 16.01.2019, pedeapsă pe care o cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 04.01.2022. Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpat. II. (…) condamnă pe inculpatul (…), pentru furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, (…) va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei Vădeni, jud. Brăila (tipul de activitate va fi decisă de către consilierul de probațiune). 

Constată că inculpatul a fost reținut în data de 04.01.2022. Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpat. III. (…) condamnă pe inculpatul (…), pentru furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, (…) va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei Vădeni, jud. Brăila (tipul de activitate va fi decisă de către consilierul de probațiune). Constată că inculpatul a fost reținut în data de 04.01.2022. IV. (…) condamnă pe inculpatul (…), pentru furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, (…) va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei Vădeni, jud. Brăila (tipul de activitate va fi decisă de către consilierul de probațiune). Constată că inculpatul a fost reținut preventiv în data de 04.01.2022. Constată că prejudiciul a fost integral recuperat prin restituire. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?