Mai mulți tineri din Vrancea, formatori și parteneri ai Direcției Județene de Sport și Tineret (DJST) Vrancea sau membri ai Centrului de Tineret Focșani, s-au implicat în derularea proiectului de tineret „Școala de vară Gălăciuc II”. „Proiectul se încadrează la prioritatea Programului P2 al MTS – cultură și educație nonformală, și s-a organizat în perioada1-30 august 2016, la Centrul de Agrement Gălăciuc, aflat în administrarea DJST Vrancea. Propriu DJST Vrancea, proiectul de tineret a fost organizat în parteneriat cu IPJ Vrancea, Liceul Pedagogic «Spiru Haret», CT «Ion Mincu», ANITP -Centrul Regional Galați, ARDOR București, Asociația «Tinerii și Viitorul». Urmărind scopul proiectului, dezvoltarea personală a participanților, s-a valorificat oferta de educație nonformală, prin extinderea activităților de voluntariat, inițiate de către formatori. Participanții au fost puși în situația practică de a experimenta, de a se informa, de a se testa, de a se manifesta în cât mai multe situații, conjuncturi noi pentru ei, inedite și creative”, se arată într-un comunicat semnat de directorul executiv al DJST, Daniel Gongu.
Potrivit acestuia, în derularea proiectului s-au implicat 11 lucrători de tineret, „fiecare având o contribuție unică în activitățile de formare a participanților, dar și în atingerea majorității sferelor educației nonformale, prevăzute strategic de către politicile și programele de specialitate ale Ministerului Tineretului și Sportului: informare, consiliere, siguranță, educație nonformală, abilități practice, timp liber, sport, teatru, cultură, geografie, arhitectura, tradiții, mediu, sănătate”.