Militarii Batalionului 280 Infanterie din Irak au avut parte de ceva emoții, în urma unui incendiu izbucnit sîmbătă dimineață, într-unul din corturile folosite ca magazie de echipament. Din fericire, focul produs în Camp Mittica, tabăra batalionului românesc, a fost stins rapid, fără ca să fie înregistrate victime omenești. „Dată fiind natura materialelor depozitate în acest cort, materiale de intendență -lenjerie de pat și tacîmuri, focul s-a dezvoltat cu flacără intensă și într-un timp scurt. Intervenția rapidă a pichetului de pompieri al detașamentului a făcut ca urmările incidentului să fie de importanță minoră, așa cum remarca și șeful de stat major al Comandamentului 2 Operațional Întrunit general de brigadă dr. Nicolae Roman. «Poate părea ciudat, spunea comandantul batalionului, locotenent-colonelul Bălan, dar acest incident, modul lui de rezolvare de către militarii pe care îi comand, a demonstrat că sîntem pregătiți să facem față oricărui incident și oricărei provocări ce ar putea apare pe perioada acestei misiuni»”, a comunicat locotenent Marius Nițulescu. La final, o comisie constituită la ordinul comandantului Batalionului 280 Infanterie, locotenent-colonelul Åtefan Bălan, a constatat că la baza declanșării acestui foc a stat un scurt-circuit produs la instalația de aer condiționat a cortului. Ca primă măsură, comandantul unității, a ordonat verificarea întregii instalații electrice a taberei. Alți 63 de militari vrînceni au avut parte de ceva emoții, miercuri după-amiază, la aterizarea pe aeroportul din Irak, avionul care-i transporta ieșind cîțiva zeci de metri de pe pistă, din cauza unei furtuni.