„Cu șase zile înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Åži I-au făcut acolo cina și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luînd o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să fie dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era furat și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți”.
„Åži s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim. Au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Åži Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, șezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci dă mărturie mulțimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta”.(Ioan 12, 1-18). În această perioadă, Ierusalimul era plin de evrei și de străini veniți din lumea întreagă de sărbătoarea Paștelui. Toți se întrebau dacă Iisus va veni de Paști în cetatea sfîntă. Auzind că este în Betania, mulți s-au dus acolo ca să-l vadă pe Iisus și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți și pentru care mulți credeau în El, printre aceștia fiind și unii din mai marii poporului. Lucrul acesta supără mult pe membrii sinedriului, arhierei și farisei, dar mai cu seamă saduchei, care nu credeau în învierea morților. Din Betania se răspîndi vestea în Ierusalim că, a doua zi, Iisus va intra în orașul Ierusalim, iar vestea puse în mișcare poporul și toți se pregătiră să-L primească. În legea veche era obiceiul ca, în ziua aceasta de duminică, să fie căutat mielul care trebuia sacrificat de Paști. Anul acesta nu mai era nevoie să se ducă să-l caute, căci el venea blînd și umilit ca să se dea de bună voie. Cînd era pe muntele Măslinilor, entuziasmul poporului crescu. Iisus intră în Ierusalim ca un împărat biruitor, călare pe un asin smerit și blînd. Astfel, se împlinesc cele spuse de proorocul Zaharia: „Nu te teme, fiica Sionului, ca iată, Împăratul tău vine, blînd șezînd pe mînzul asinei!”. Domnul Hristos biruise moartea, căci a înviat pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și mai ales pe Lazăr, care fusese mort patru zile. Iisus biruise iadul și pe demonii care străjuiau acolo, pe cei pe care-i izgonise din oameni atunci cînd îi tămăduise. Odată cu intrarea în Ierusalim a Domnului, El a fost recunoscut în mod public ca Împărat și Mesia, trimisul lui Dumnezeu. Mulțimea alergă înaintea lui Iisus , purtînd în mîini ramuri de finic și cîntînd în cor: „Osana Fiul lui David, bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului, osana întru cei de sus”. Mergînd Domnul Iisus împresurat de popor în cîntece de osanale, a ajuns aproape de cetate. Primirea era atît de frumoasă încît veselia și bucuria se citeau pe fețele tuturor, numai Iisus parcă nu auzea și nu simțea nimic. Sufletul Lui era întristat, s-a oprit puțin și a început să plîngă pentru cetatea Ierusalimului zicînd: „O, Ierusalime, Ierusalime, dacă ai fi cunoscut și tu măcar în această zi cele ce sunt spre pacea ta! Dar un văl negru îți acoperă fața ta și nu vezi. O, Ierusalime, Ierusalime, vor veni zile peste tine cînd vrăjmașii te vor înconjura cu șanțuri și te vor strînge în toate părțile, prăbușindu-te la pămînt pe tine și pe copiii tăi, și nu vor lăsa piatră pe piatră să nu fie dărîmată, pentru că n-ai cunoscut vremea certării tale!”. Domnul vorbea despre osîndirea cetății Ierusalimului și distrugerea ei de către romani curînd, atunci cînd evreii vor fi luați ca sclavi și împrăștiați pe toată fața pămîntului.
Hristos, Mântuitorul nostru!
Cînd a început să urce treptele templului, L-a întîmpinat o mulțime de copii, cu cîntece, strigînd: „Osana, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, mîntuiește-ne, Împărate al lui Israel”. Arhiereii și fariseii fierbeau de invidie și ziceau Mîntuitorului: „Auzi ce spun aceștia?”. Iisus le răspunse: „Au n-ați citit niciodată ce zice Scriptura, că din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvîrșit lauda?” Înainte de moartea Sa, blîndul și bunul Iisus, plin de milă, tămăduiește atîția nenorociți în fața mulțimii adunate și a vrăjmașilor Lui care căutau să-L omoare. Prin aceste minuni, El le adeverește încă o dată că este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia cel prevestit de prooroci. Astfel a fost primit Iisus în Ierusalim de mulțimea poporului cu cea mai mare bucurie, ca un Împărat blînd și dătător de pace, ca un biruitor al morții, al iadului și al demonilor. Însă nu toți L-au primit așa. Fariseii și cărturarii, preoții cei mai de seamă și saducheii cei necredincioși L-au primit cu insulte, cu dușmănie, cu invidie și cu ură de moarte. Însă, noi, să nu facem așa ci să-L luăm pe Scumpul nostru Mîntuitor și, prin Sfînta Împărtășanie, să-L așezăm pe scaunul inimii și al sufletului nostru păstrîndu-L și ascultîndu-L în toate zilele vieții noastre, ca să fim cu El și El cu noi în veci de veci.
