Tinerii din mediul rural vor învăța să se ajute singuri, pentru a fi capabili să construiască o afacere durabilă, pas cu pas, pe termen lung, folosind toate atracțiile turistice din zona Vrancea. Acest lucru vine ca urmare a parteneriatului durabil ai cărui termeni au fost stabiliți în perioada 29 mai – 6 iunie, când o delegație formată din 10 primari ai ACoR Vrancea și directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, Rodica Davidean, au efectuat, la invitația primarului Walter Brog, o vizită de lucru în Elveția la Primaria Inertkierchen din regiunea Oberhasli. Delegația a fost formată din: președintele ACoR Vrancea Ștefan Moscu – primarul comunei Cârligele, Vasile Vatră – primarul comunei Gugești, Valentin Tâlvăr – primarul comunei Dumbrăveni, Marian Pleșa – primarul comunei Tîmboiești, Ion Dorel Bolovan – primarul comunei Cotești, Ionică Danțiș – primarul comunei Vrâncioaia, Silviu Pintilie – primarul comunei Vidra, Aurel Boțu – primarul comunei Tulnici și Viorel Mîrza – primarul comunei Vîrteșcoiu. „Pentru mine, personal, vizita în Elveția a fost o provocare, o experiență inedită pe care trebuie să o transferăm tinerilor din comunitățile noastre pentru a crea destinații turistice în mod unic, folosind peisajele frumoase vrâncene. Atât parteneriatul în sine, între comunele din Elveția și România, cât și proiectul pe termen lung propus de partenerul elvețian este un concept nou, inedit, cu un impact socio-economic major pentru comunitățile noastre. Acesta implică o investiție considerabilă din partea partenerului elvețian în formarea tinerilor din mediul rural ca antreprenori «cu acte în regulă», folosind întregul potențial natural al zonei din care provin, prin activități tip business, de turism rural (montan, agricol, vini-viticol, culinar, hotelier etc.) sau de recreere și timp liber (ciclism montan, parcuri de aventură, rafting etc.)”, a declarat primarul comunei Cîrligle, Ștefan Moscu, președintele ACoR Vrancea.
La rândul său, primarul Vasile Vatră a afirmat că a rămas „uimit de minunile naturii, modelate pe ici pe colo de oamenii locului, până spre prefecțiune”. „M-am întors aproape convins că în fiecare din localitățile din care provenim există suficient potențial natural local, pentru a începe să aplicăm conceptul elvețian de business. Toate modelele de afaceri elvețiene din zona Oberhasli, înainte de a fi inițiate și dezvoltate în baza unor viziuni și planuri de afaceri fezabile, sunt construite pornind de la trei principii: natura, curajul, clienții (vizitatorii/ turiștii). Avem menirea să abordăm în mod specific proiectul de formare a tinerilor și să le insuflăm acestora conceptul elvețian: «cheia și sufletul oricărei afaceri rămâne viziunea, țelul spre care aceasta țintește»”, a declarat primarul Vasile Vatră.
„Împreună pentru un țel!”
Proiectul care va fi derulat în parteneriat cu elvețienii implică primarii comunelor vrâncene într-un mod inedit, aducând o oportunitate dar și o mare provocare. Și asta pentru că cea mai importantă resursă a proiectului este cea umană, și anume tinerii din mediul rural, care să se implice în inițierea și dezvoltarea unei afaceri în localitatea din care provin, după o „școală” de minim un an în Elveția, determinând astfel o schimbare.
Se preconizează ca startul proiecului să fie luna mai 2018 când tinerii vor ajunge în Cantonul elvețian pentru formarea în domeniul turismului rural. În această perioadă, primarii vor selecta tinerii după criteriile stabilite cu partenerul elvețian și îi vor înscrie la cursuri de limba germană. Primarul Walter Brog, al comunei Inertkirchen din regiunea Oberhasli, va reveni în luna octombrie în Vrancea pentru activitățile premergătoare lansării proiectului și pentru primul interviu cu tinerii ce vor fi cursați deja în limba germană.
Ideea acestui proiect, derulat sub motto-ul „Împreună pentru un țel!”, vine în urma unei alte vizite, făcută acum doi ani de o delegație formată din 26 de primari din Vrancea, condusă de primarul Vasile Vatră, președintele de atunci al ACoR- Filiala Vrancea. Delegația a vizitat Meiringen, Elveția, în luna mai 2015. Un an mai târziu, primarul Walter Brog a întors vizita venind în Vrancea, moment din care s-a conectat între cele două regiuni o relație de prietenie, care a dobândit un cadru instituțional în urma întâlnirii cu președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
Regiunea Oberhasli, respectiv primaria Innertkirchen, din Elveția, a dorit și s-a arătat interesată de un parteneriat cu ACoR- Filiala Vrancea în ceea ce privește inițierea și dezvoltarea unor proiecte turistice durabile în județul nostru. S-a constatat că natura din Vrancea, în mare parte, nu este exploatată. Ca urmare, s-a ajuns la concluzia că Regiunea Oberhasli – Elveția poate folosi experiența în afaceri turistice rurale și poate forma tineri din comunitățile vrâncene, interesați să învețe, să inițieze și să dezvolte modele de afaceri elvețiene.
Astfel, în urma recentei vizite a delegației primarilor vrânceni, s-a stabilit ca
Regiunea Oberhasli să ofere tinerilor identificați și selectați de către primarii din comunitățile vrâncene un training de formare de minim un an, în Elveția. În timpul formării, aceștia vor participa la activități în diferite unități turistice, pentru a căpăta experiență în construirea, menținerea și comercializarea serviciilor de turism rural în domeniile marketing, vânzări (accesul pe piață) IT, publicitate, sănătate (servicii de prim ajutor) și crearea unor rețele turistice cu destinații partenere Elveția- Regiunea Bernese Oberland-România-Vrancea. „Sunt foarte motivat pentru a ajuta la construirea unei structuri turistice rurale durabile, pas cu pas, și holistica în regiunea Vrancea. Rezervația Națională Putna din comuna Tulnici, județul Vrancea, face posibilă crearea unor activități de turism montan. De exemplu, Montain Bike este în trend”, a declarat primarul Walter Brog al comunei Inertkirchen din Elveția.
Criterii pentru selecția tinerilor
Scopul proiectului este acela de a încuraja tinerii din mediul rural să învețe să se ajute singuri, pentru a fi capabili să construiască o afacere durabilă, pas cu pas, pe termen lung, folosind toate atracțiile turistice din zona Vrancea. Criteriile în funcție de care vor fi selectați sunt: limba germană – vorbit și scris, nivel mediu; cunoașterea limbii engleze este un avantaj, dar nu este obligatorie; permis de conducere, minim categoria B; disponibilitatea de a participa la trainingul de formare de minim un an, câte 6 luni pe an, în sezonul estival, în zonele cu potențial turistic din Elveția, care oferă servicii de turism rural (trasee pentru ciclism montan și trasee cu oferte de cazare, parcuri de aventură, drumeții și vizionarea faunei sălbatice, alpinism, trasee pentru ciclism, drumeții de iarnă etc.);
Tinerii se vor angaja să participe în proiect timp de cel puțin 5 ani, pentru a lucra în proiecte de business rural, folosind potențialul existent în comunitatea lor și expertiza acumulată în Elveția. Ei vor avea asigurate, pe perioada cât vor sta în Elveția, serviciile de bază – cazare, masă, bani de buzunar pentru nevoile de zi cu zi, precum și o indemnizație lunară în cuantumul a maxim 500 franci elvețieni.
Filiala de Cruce Roșie alături de ACoR Vrancea
Din delegație a făcut parte și directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, Rodica Davidean, care a pus bazele acestui parteneriat și care este implicată în proiect prin activitatea de lobby și facilitare permanentă, asigurând inclusiv interpretariatul în limba germană. Organizația are deja, în istoric și în implementare, proiecte tipice modelului elvețian, inclusiv afaceri de tip social.
Între Filiala de Cruce Roșie Vrancea și ACoR Vrancea exista un parteneriat din anul 2012, care urmărește inițierea de proiecte de dezvoltare comunitară la nivelul județului.