Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Câmpineanca. Investițiile sunt soluția pentru dezvoltarea comunității

Primarul comunei Câmpineanca, Tudorel Ivan, a declarat că deși nu a început campania electorală, au început atacurile adversarilor politici la adresa familiei și a prietenilor săi. El a precizat că importante sunt realizările administrației publice locale, proiectele aflate în derulare, precum și cele pregătite pentru perioada următoare și nu atacurile la adresa sa sau la familia sa.

Revin cu proiectele realizate deja și cu cele de viitor asumate de echipa PSD Câmpineanca cu sprijinul consiliului local și al echipei de implementare din cadrul primăriei! Dragă opoziție actuală, cu astfel de lucruri trebuie să veniți pentru a câștiga încrederea oamenilor, cu proiecte de viitor pentru noi, nu cu mizerii la adresa familiei, rudelor și prietenilor, cu simple speculații și acuzații nefondate!

În cei 25 de ani de carieră militară am fost antrenat să fac față tuturor provocărilor, iar în cei 8 ani de mandat de primar al comunei Câmpineanca am învățat că cei pe care îi ții aproape dezamăgesc cel mai mult, și că o să fiu mult mai atent la noua echipă! În fine, sunt convins că Dumnezeu va da înțelepciunea necesară oamenilor să facă alegerea potrivită pentru comunitatea noastră și că va alege continuitatea pe 9 iunie 2024!”, a scris pe pagina sa de Facebook primarul comunei Câmpineanca, Tudorel Ivan.

Pe lista de proiecte realizate de administrația locală se află următoarele investiții: înființare rețea inteligentă de alimentare și distribuție cu gaze naturale în comună; extindere rețele de apă și canalizare – Cartier Tudor Vladimirescu și Cartier Coreia; extindere rețele de apă și canalizare – POIM – Rest de executat; eficientizare energetică școala cu cls. I-VIII Ioan Câmpineanu; refacere și modernizare drumuri de interes local, fonduri europene – AFIR – 14 străzi; modernizare drumuri de interes local – prin PNDL II – MDRAP, 34 de străzi; modernizare iluminat public stradal cu fonduri europene – AFIR – cu lămpi pe LED de ultimă generație; construirea unei clădiri cu destinația primărie.

După realizarea mai multor proiecte de investiție în infrastructura locală am demarat și lucrările de construire a unui sediu nou pentru Primăria Câmpineanca, care este unul funcțional pentru toate departamentele și serviciile pe care le oferim cetățenilor din comuna noastră. Clădirea este una modernă, emblema comunității noastre”, a precizat primarul Tudorel Ivan.

Construcția are regim de înălțime P+1, are o suprafață construită de 302,45 mp și o suprafață construită desfășurată de 604,90 mp. Valoarea achiziţiei este de peste 2 milioane de lei. Proiectul a prevăzut și dotarea cu mobilier și logistica necesară pentru buna desfășurare a activității. Pe lista de investiții deja realizate în comuna Câmpineanca se mai află următoarele proiecte: modernizare și reabilitare cabinete medicale pentru cei 2 medici de familie care desfășoară activitatea în comună; refacerea drumurilor prin pietruire a celor neasfaltate;

refacerea drumurilor de exploatare agricolă (între vii) prin pietruire; înființare transport local prin aderarea la Asociația Metropolitan Trans, astfel încât transportul călătorilor din Câmpineanca se face în condiții de siguranță și confort la un preț al biletului scăzut de la 4 lei la 2 lei; construire pod peste canalul Pietroasa din satul Pietroasa; implementarea unui sistem de supraveghere video cu 18 camere ampasate în diferite puncte ale localității; cadastrarea sistematică gratuită a terenurilor din extravilan, ocazie cu care au fost întocmite 6.477 cărți funciare;

achiziționare autoturism Dacia DUSTER, autoutilitară marca IVECO, buldoexcavator cu lamă deszăpezire, tocător de vegetale și a unui tractor cu remorcă; extindere iluminat public în Cartier dr. Carnabel și zona Cernat cu lămpi pe LED; lotizare și înființare cartier „Tudor Vladimirescu”, ocazie cu care au fost atribuite cu titlu gratuit un număr de 68 loturi la tineri, conform Legii nr. 15/2003; consolidare maluri Râul Milcov prin construirea de gabioane; amenajare și modernizare loc de joacă la grădiniță; construire teren de sport şcoala Gimnazială Câmpineanca.

Edilul șef din Câmpineanca a mai precizat că are pregătite mai multe proiecte care vor intra la finanțare de anul acesta. Este vorba despre construire cămin cultural; modernizare infrastructură rutieră – asfaltare; construire creșă pentru copii; extindere rețea gaze naturale – proiect depus pe „Anghel Saligny” -MDRAP; creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în Școala cu clasele I-VIII; transpunerea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană în comună; realizare stații de reîncărcare vehicule electrice; construire loc de joacă pentru copii în cartierul Dr. Carnabel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?