Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Alegeri la Tulnici


Alegerile de la Primăria Tulnici au intrat în linie dreaptă după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern care stabilește calendarul acțiunilor pentru organizarea alegerilor locale parțiale din comuna vrânceană. Până acum deja a fost emis ordinul prefectului prin care circumscripția electorală Tulnici va avea numărul 63. În continuare, până cel mai târziu la 24 aprilie va fi realizată delimitarea secțiilor de votare și va fi desemnat președintele biroului electoral de circumscripție și locțiitorul acestuia. Până la 25 aprilie trebuie completat biroul electoral de circumscripție cu reprezentanții propuși de organizațiile județene ale partidelor parlamentare care depun candidat la funcția de primar. Până la 2 mai vor fi puse la dispoziție listele electorale permanente și listele electorale complementare.
Tot până la 2 mai trebuie depuse candidaturile pentru funcția de primar iar până la 3 mai trebuie afișate candidaturile acceptate. Cei care vor să conteste candidaturile o pot face până la 4 mai. Lista candidaților rămâne definitivă pe 7 mai, zi din care începe campania electorală. Până la 8 mai trebuie stabilit, prin tragere la sorți, numărul de ordine de pe buletinul de vot al candidaților. 
Lista cu juriști și alte persoane din care pot fi desemnați președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia va fi întocmită de prefect până la 16 mai iar tragerea la sorți va fi efectuată de președintele Tribunalului Vrancea până la 17 mai. Tot până atunci trebuie realizată și tipărirea buletinelor de vot. Alt termen limită este 18 mai, dată până la care partidele politice trebuie să comunice reprezentanții în birourile electorale ale secțiilor de votare. Predarea buletinelor de vot se va face, cel mai târziu, în preziua alegerilor, 21 mai.
Campania electorală se încheie pe 21 mai, la ora 7. Procedura de votare începe pe 22 mai, ora 7, și se încheie la ora 21. Dacă este cazul organizării turului al doilea de scrutin pentru alegerea primarului, acesta va avea loc peste o săptămână, în data de 29 mai 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?