Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Ajutor de minimis pentru fermierii care cultivă cartofi

Fermierii vrânceni pot primi bani de la stat pentru cultivarea cartofilor pentru consum. Direcția pentru Agricultură Vrancea a anunțat că în perioada 23 februarie – 20 martie 2024 vor fi preluate Cererile de înscriere în „Programul de susținere a culturii de cartofi pentru consum”. Prin acest program se va acorda un ajutor de minimis în cuantum de 200 euro/hectar. Valoarea sprijinului va fi proporțională cu suprafața cultivată cu cartofi, care va fi determinată ca fiind eligibilă la controlul pe teren însă nu mai mult de 20.000 euro/beneficiar cumulat din ajutoare de minimis în ultimii 3 ani fiscali.

Fermierii care vor să se înscrie în acest program trebuie să depună o cerere tip la Direcția pentru Agricultură, la care să fie anexate următoarele documente: copie după actul de identitate, copie a atestatului de producător (în cazul persoanelor fizice), valabil până la 31 decembrie 2024; împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia solicitantul îşi desfăşoară activitatea.

Mai trebuie aduse dovada contului activ din bancă/trezorerie, adeverinţă, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2024, care atestă suprafaţa de teren cultivată în anul cu cartofi de consum, utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză precum și declarații pe propria răspundere, conform modelelor prevăzute în anexele HG 150 din 2024. Fermierii trebuie să cultive minimum 0,3 hectare iar locația să fie marcată cu o placă indicator/exploatație pe care să se găsească inscripția ”Program de susținere a producției de cartof de consum, anul 2024, beneficiar nr……, Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm / 70 cm. Producția minimă să fie de 15 tone/hectar din care să facă dovada comercializării pentru minim 6 tone/hectar. Documentele justificative pentru comercializarea producției trebuie depuse până cel târziu pe data de 20 noiembrie 2024. Solicitantul trebuie să anunțe DAJ Vrancea, cu privire la începerea recoltării, cu minim 48 de ore (și maxim 10 zile) înainte.

 

Foto cu rol ilustrativ, sursa: frimufilms – https://www.freepik.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?