Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Vrei un câștig suplimentar? Autoritatea Electorală Permanentă caută experți electorali și operatori de calculator

Vrâncenii sunt invitați să devină experți electorali sau operatori de calculator în secțiile de votare pentru alegerile din acest an. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat demararea unei campanii de recrutare a persoanelor interesate de aceste funcții. Corpul experților electorali cuprinde evidența permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară sau locțiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către AEP. Cererile de admitere în Corpul experților electorali pot fi transmise prin e – mail la adresa expert@roaep.ro sau depuse personal la primari sau prefecţi, ori la structurile teritoriale ale AEP. Admiterea în Corpul experților electorali se face pe bază de aviz favorabil, acordat de AEP pentru activitatea anterioară ca președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia sau pe bază de examen.

Operatorii pe calculator sunt persoanele care operează pe tabletele din secția de votare în ziua alegerilor. Practic, ei răspund de corectitudinea datelor înscrise, asigură înregistrarea audio video a procesului de numărare a voturilor.

Persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a putea avea calitatea de operator de calculator trebuie, în primul rând să depună sau să trimită o cerere la AEP.

Relații suplimentare despre criteriile care trebuie îndeplinite pentru cele două categorii pot fi obținute de pe site-ul roaep.ro sau de la Direcţia Judeţeană Vrancea din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, care are sediul la Camera de Conturi din Focșani, telefon 0237 625 427, e-mail: dj.vrancea@roaep.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?