Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Reguli noi pentru lucrările de reparații la străzile din Focșani. Amenzi dure pentru firmele care fac lucrări fără aviz


    Primăria Focșani vrea să impună reguli noi pentru lucrările care sunt realizate la rețelele îngropate de apă, canalizare, gaze sau comunicații. Noile reguli sunt propuse de municipalitate din cauza problemelor întâmpinate în ultimii ani pe străzile unde sunt efectuate lucrări de refacere a infrastructurii rutiere în urma lucrărilor de investiții, reparații sau intervenții de urgență asupra rețelelor edilitare de pe domeniul public sau privat al municipiului Focșani. În 2007 a fost aprobată o Hotărâre de Consiliu Local referitoare la execuția acestor lucrări. După zece ani, Primăria Focșani vrea să realizeze un Regulament privind eliberarea avizului de spargere și condițiile de refacere a sistemului rutier și a spațiilor aparținand domeniului public și privat al Municipiului.
„Având în vedere problemele întâmpinate până în prezent în aplicarea Hotărârii de Consiliu Local nr.21/2007, modificările legislative și instituționale, nevoia de îmbunătățire a cadrului organizatoric pentru a obține rezultate mai bune sub aspectele calității lucrărilor, promptitudinii intervențiilor și diminuării disconfortului creat în traficul auto și pietonal. În acest scop a fost realizat prezentul „Regulament, privind eliberarea avizului de spargere și condițiile de refacere a sistemului rutier și a spațiilor aparținand domeniului public și privat al Municipiului Focșani”. Pe parcursul timpului au apărut dificultăți în ceea ce privește modul de înregistrare, urmărire și recepție a unor lucrări executate pe domeniul public sau privat al municipiului Focșani. Totodată, în municipiul Focșani refacerea domeniului public (străzi, alei, trotuare ; asfaltate, pavate sau betonate) ca urmare a lucrărilor la rețelele edilitare subterane este realizată în general de societăți comerciale care nu au calificarea, atestarea sau utilijele necesare. Din acest motiv, de cele mai multe ori rezultă o refacere necorespunzătoare a suprafețelor de teren afectate de aceste lucrări, fapt ce creează un mare disconfort cetățenilor municipiului Focșani”, arată reprezentanții Primăriei în raportul atașat proiectului de hotărâre.
    Aceștia arată că pentru realizarea lucrărilor de investiții destinate extinderii sau modernizării rețelelor subterane de utilități publice, a altor lucrări de investiții care presupun realizarea de săpături pe domeniul public sau privat al municipiului, pentru realizarea lucrărilor de intervenții de urgență în scopul reparațiilor și refacerii capacității de serviciu a rețelelor subterane sau a altor obiective existente parțial sau total în subteran, este necesară refacerea infrastructurii pe suprafețele afectate de realizarea acestor lucrări : străzi, trotuare, parcări, alei, spații verzi ș.a. Prevederile Regulamentului se vor aplica în egală măsură tuturor lucrărilor de refacere a infrastructurii domeniului public și privat al municipiului Focșani, inclusiv pentru lucrări de refacere care afectează infrastructura aflată în perioada de garanție, doar cu acordul celui care asigură garanția de bună execuție pentru stăzile reabilitate.
    Conform propunerii de Regulament, primăria Focșani vrea ca lucrările să aibă termene stricte de execuție, inclusiv cele prin care zona afectată trebuie adusă la starea inițială. termenele de execuție propuse sunt de maxim trei săptămâni pentru branșamente și racorduri iar pentru montarea de stâlpi se propune maxim o săptămână. „În cazul intervențiilor în regim de urgență se poate interveni imediat și se va anunța
telefonic Serviciul de urbanism, iar în situația cand intervenția are loc pe carosabil și Poliția Rutieră. În termen de 24 de ore de la anunț ( nu se iau în considerare zilele nelucrătoare ) se va depune înștiințarea scrisă (conform art. 3 din prezentul regulament), pentru eliberarea avizului de spargere, la sediul autorității publice locale ( Primaria Municipiului Focșani – Registratura urbanism). Primaria Municipiului Focșani, prin Serviciul de urbanism, se va emite un aviz de spargere în termen de 5 zile lucratoare”
, precizează Regulamentul. Ulterior, la finalizarea lucrării de remediere a avariei se va aduce zona afectată la starea inițială.

Amenzi dure pentru firmele care fac lucrări fără aviz

    Proiectul de act normativ va impune sancțiuni dure pentru firmele care nu vor respecta noile reguli. Firmele care încep lucrările de spargere fără să aibă aviz de la municipalitate riscă amenzi de la 2000 până la 2500 lei. Iar dacă lucrările de refacere a suprafețelor afectate din domeniul public nu sunt realizate la timp se vor aplica alte amenzi de minim 2000 lei. „Odată cu aplicarea amenzii se dispune oprirea executării lucrărilor și/sau luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile avizului de spargere sau prezentului regulament, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. Operatorul care în curs de 12 luni calendaristice a fost sancționat de 3 ori, nu va mai putea obtine aviz de spargere”, precizează proiectul de Regulament.
    Taxele pentru obținere avizului de spargere sunt de 100 lei/metru pătrat pentru intervențiile în regim de urgență, de 50 lei/mp pentru lucrările de investiții și de 10 lei/mp pentru ocuparea domeniului public de materialele provenite din săpătură, utilaje, etc. De asemenea, garanțiile de bună execuție sunt calculate la suprafața afectată de lucrări. Cele mai mari valori sunt la trotuarele din pavele și străzile cu asfalt, respectiv 400 lei/mp. Garanțiile sunt de 300 lei/mp pentru străzile din beton, 200 lei/mp pentru trotuarele din asfalt sau aleele betonate. Cele mai mici valori sunt la spații verzi și drumuri de balast unde garanția este de 50 lei/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?