Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

FOTO! Marți 13 – Ziua Informării Preventive. Acțiuni ale pompierilor vrânceni în galeriile marilor centre comerciale din Focșani

Comunicat de presă al  Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea:

Sărbătorită sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive este marcată de câte ori data de 13 se suprapune cu o zi de marți, printr-o serie de activităţi informativ-educative.
Așadar, dacă pentru cei care cred în superstiții această zi poate fi una care aduce ghinion, pentru specialiştii Inspecţiei de Prevenire și ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților această coincidenţă reprezintă doar un prilej în plus de a trage un semnal de alarmă asupra importanţei respectării măsurilor de prevenire.

În scopul promovării acestei acţiuni, astăzi au fost amenajate puncte mobile de informare preventivă în galeriile marilor centre comerciale din municipiul Focșani, în cadrul cărora au fost distribuite materiale preventive (pliante, afișe, etc.) ale campaniilor „F.O.C.”, „RISC” și „NU TREMUR LA CUTREMUR”.

Foarte important!
Materiale preventive cu recomandările pentru diferite situații de urgență pot fi accesate pe următoarele link-uri:

• Recomandari Instalatii electrice:

• Recomandari Instalatii de gaze:

• Recomandari Detectoare:

De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Pompierii caută să folosească această ocazie pentru a le dovedi cetăţenilor că nu ziua de Marţi 13 în sine aduce ghinion, ci lipsa educaţiei preventive, care poate conduce la evenimente nefericite. O situaţie de urgenţă se poate produce în orice zi, indiferent de data sau ziua din calendar, dar la fel, în orice zi, prin respectarea măsurilor specifice ne putem proteja pe noi şi pe cei de lângă noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?