Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Cel mai mare mall din Târgu Mureş, închis temporar din cauza gândacilor

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Mureş a anunţat, miercuri, închiderea temporară a celui mai mare mall din Târgu Mureş, Shopping City, după ce inspectorii au depistat gândaci, atât în unele spaţii de depozitate a materiilor prime alimentare, cât şi în zona de producţie, dar şi pe holuri. „În urma sesizării depuse la sediul CJPC Mureş în după-amiaza zilei de 23 ianuarie 2024, în care se reclama existenţa gândacilor în incinta unui operator economic, comisarii au desfăşurat o amplă acţiune de control la mai mulţi operatori economici – prestatori de servicii alimentare din complexul Shopping City din Târgu Mureş. Astfel, în patru unităţi de alimentaţie publică s-au depistat gândaci în spaţiile de depozitate a materiilor prime şi producţie, precum şi în spaţiile adiacente (holuri, oficii de depozitare a materialelor de curăţenie, diverse anexe, etc.). S-au dispus măsurile de opriri temporare a prestărilor de servicii de alimentaţie publică (…) Pentru întregul complex Shoppig City Târgu Mureş s-a dispus măsura de oprire temporară până la remedierea deficienţelor. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 20.000 lei”, a anunţat CJPC Mureş, într-un comunicat de presă.

CJPC Mureş a mai constatat şi alte deficienţe, precum: lipsa capacelor la coşurile pentru reziduuri, paie – pentru băuturi – şi şerveţele neambalate individual, neprotejate împotriva contaminării, lipsa graficelor pentru schimbarea uleiurilor uzate, nerespectarea compatibilităţilor în utilajele frigorifice la depozitarea/păstrarea alimentelor, recipiente cu sosuri fără data limită de consum, recipiente cu uleiuri depozitate direct pe paviment şi altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?