Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

FOTO! Prefectul Nicușor Halici a anunțat că Salvamont Vrancea va avea două noi autospeciale de intervenție, echipate pentru salvare montană

Instituția Prefectului Vrancea a informat că două autospeciale de intervenție vor intra în dotarea Salvamont Vrancea. Mașinile au fost achiziționate de Guvernul României care la nivel național a achiziționat 34 de autospeciale. Acestea vor intra în dotarea unităților Salvamont la nivel național.

“Cu sprijinul Guvernului României, serviciile publice «Salvamont» din țară, au fost dotate cu un număr de 34 de autospeciale de intervenție, echipate corespunzător activității de salvare montană, inclusiv cu remorcă pentru câinii de căutare- salvare.
Această investiție s-a derulat prin «Programul Operațional Regional 2014-2020», în cadrul proiectului «Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale», cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și implementat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgenţă.
Serviciului public «Salvamont» din județul Vrancea i-au fost repartizate două autospeciale de intervenție, ce vor facilita deplasarea rapidă pe terenuri accidentate și în pantă, specifice zonelor montane, transportul personalului propriu, acordarea primului ajutor calificat și transportul victimelor în cazul misiunilor de salvare.
Prin această investiție, se va realiza creșterea capacității de intervenție pentru misiunile de căutare-salvare în zonele montane din județul Vrancea”, se arată într-un comunicat remis presei de Instituția Prefectului Vrancea.

Salvamont Vrancea:

„Două autospeciale destinate intervențiilor în situații de urgență au intrat în dotarea Serviciului Public Județean Salvamont Vrancea, serviciu aflat în subordinea Consiliului Județean Vrancea.
Printr-un proiect implementat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgenţă, serviciile publice județene Salvamont au fost dotate cu un număr de 34 de autospeciale de intervenție, echipate corespunzător activității de salvare montană, inclusiv cu remorcă pentru câinii de căutare- salvare.
Achiziția acestor autospeciale s-a realizat în cadrul proiectului ” Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin „Programul Operațional Regional 2014-2020”, și au fost predate fiecărui Serviciu Public Judeţean Salvamont din România.
Caracteristicile principale ale autospecialelor de intervenție sunt: deplasarea rapidă pe terenuri accidentate, transportul personalului propriu, acordarea primului ajutor calificat și transportul victimelor.
Autospecialele corespund unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelarări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate, fiind dotate cu tot echipamentul medical necesar acordării primului ajutor calificat accidentaților.
Mulțumim, DSU – Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, IGSU – Inspectoratului General pentru Situații de Urgenţă, IJSU – Inspectoratului Județean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, pentru susținerea activității de salvare montană și implicarea în dezvoltarea capacității operative a serviciilor Salvamont.

foto: Salvamont Vrancea/Instituția Prefectului Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?